Eveniment

Primarul Capitalei Gabriela Firea respinge acuzaţiile: Nu sunt blocaje la construirea Spitalului Metropolitan. Relocăm la timp baza STB

Primarul Capitalei Gabriela Firea respinge acuzaţiile:...

Autor: Nicolae Oprea

30.01.2019, 11:33 82

Primăria Capitalei anunţă că nu sunt blocaje în ceea ce priveşte construirea Spitalului Metropolitan, în ciuda faptului că opoziţia susţine că această investiţie ar bate pasul pe loc, pentru că nici măcar baza STB de pe terenul pentru construirea unităţii medicale nu a fost încă relocat.

„În ciuda zvonurilor alarmiste, realizarea acestui obiectiv de investiţii, esenţial pentru cetăţenii din regiunea Bucureşti Ilfov, se desfăşoară conform graficului, nu există blocaje sau întârzieri în ceea ce priveşte realizarea acestui obiectiv de investiţii, Mai mult decât atât, relocarea Autobazei Societăţii de Transport Bucureşti STB SA, situată în Şoseaua Pipera nr. 55, sector 2, se va realiza în timp util şi nu influenţează etapele de realizare a Spitalului Metropolitan”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de PMB.

Precizările vin după ce consilierii din opoziţie au acuzat faptul că această investiţie ar bate pasul pe loc, pentru că până în prezent nu s-a relocat nici baza STB de pe terenul din Pipera.

De altfel, pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi a fost introdus un proiect care prevede prelungirea cu încă 12 luni a perioadei în care STB trebuie să mute baza din Piepera. STB precizează că, momentan, nu are unde să transfere această bază, mai ales că a crescut parcul auto prin achiziţionarea autobuzelor Otokar.

Primăria spune totuşi că a făcut mai mulţi paşi pentru această investiţie.

„Concret, pentru construirea Spitalului Metropolitan, până în prezent s-au realizat următoarele: La sfârşitul anului trecut, la iniţiativa Primarului General, Gabriela Firea, pentru urgentarea implementării acestui proiect, la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti a fost înfiinţat Serviciul Spital Metropolitan, care, în lunile noiembrie şi decembrie, a întocmit caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate al proiectului mai sus menţionat, iar în luna ianuarie a acestui an a transmis către Primarul General atât referatul de necesitate cât şi notă conceptuală - documente care au fost aprobate de către Edilul Şef.

Imediat după aceea, Primăria Municipiului Bucureşti a înaintat invitaţia şi caietul de sarcini către Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, în vederea ofertarii acestui serviciu.

În prezent, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă întocmeşte oferta tehnico-economică, cu termen de predare 6 februarie 2019”, spun reprezentanţii PMB.

Potrivit sursei citate, după această etapă, comisia de evaluare din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti va analiza şi evalua oferta şi, „dacă această va fi conformă, se va semna contractul de prestare servicii (elaborare SF şi PUZ)”.

„Termenul pentru această etapă este estimat la 8 luni de la semnarea contractului şi emiterea ordinului de începere, dar Primăria Capitalei şi Compania Dezvoltare Durabilă fac toate diligenţele astfel încât acest termen să fie redus. Totodată, în paralel, Primăria Capitalei întreprinde toate demersurile legale pentru desfiinţarea construcţiilor aflate pe amplasamentul acestui obiectiv de investiţii”, mai precizează PMB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO