Eveniment

Primarul din Râmnicu Vâlcea a dat în judecată statul şi cere daune de 10,5 milioane de euro. Care este motivul

Primarul din Râmnicu Vâlcea a dat în judecată statul...

Autor: Laura Petrescu

13.04.2019, 10:42 384

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a dat în judecată statul şi cere daune morale şi materiale de 10,5 milioane de euro. „Am cerut daune morale pentru suferinţă şi umilinţă şi pentru distrugerea reputaţiei şi imaginii”, declară avocatul edilului.  

Avocatul lui Mircia Gutău, Octavian Fieroiu, a declarta pentru corespondentul MEDIAFX că a intentat acţiune în instanţă împotriva statului român pentru daune materiale şi morale „ca urmare a deciziei de achitare în urma executării pedepsei de 3,6 ani închisoare. Din aceasta s-au executat, în parte, 851 de zile. A fost condamnat pentru luare de mită (...) S-a omis un amănunt. La acel flagrant organizat primarul nu a fost prezent. Era la Primărie”.

Potrivit avocatului, „în această perioadă a fost calvarul pe care nimeni nu şi-l poate imagina. Întreaga plajă de orori”.

„Am formulat această acţiune pentru drepturile care i se cuvin. În toată perioada detenţiei, orice om de rând realizează un venit, dacă e arestat nu. Imaginea a fost distrusă. Am cerut daune morale pentru suferinţă şi umilinţă şi pentru distrugerea reputaţiei şi imaginii la care orice om are dreptul. Am cerut 10 milioane de euro daune morale şi 500.000 de euro, daune materiale”, a declarat Octavian Fieroiu.

Acesta a spus că acţiunea a fost deschisă la Tribunalul Vâlcea.

Mircia Gutău şi fostul său adjunct, Nicolae Dicu, au fost condamnaţi, în 27 ianuarie 2010, de instanţa supremă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le-a fost scăzut intervalul de timp în care au fost ţinuţi în arest preventiv. Gutău şi Dicu au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că, în perioada aprilie - iulie 2006, ar fi pretins 50.000 de euro, de la denunţătorul Constantin Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism. Nicolae Dicu a fost prins în flagrant delict de procurorii DNA în 6 iulie 2006, când Popescu îi dădea 25.000 de euro, iar Mircia Gutău a fost arestat cinci zile mai târziu.

Cei doi au fost eliberaţi, în 10 noiembrie 2006, de magistraţii Curţii de Apel din Alba Iulia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, la începutul lunii aprilie 2018, rejudecarea dosarului după ce a fost admisă o cerere de revizuire depusă de Mircia Gutău, fiind anulată sentinţa din ianuarie 2010, de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Solicitarea de revizuire a fost înaintată în baza deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a hotărât că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în procesul de la instanţa supremă.

În octombrie 2018, Mircia Gutău a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul în care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru luare de mită.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO