Eveniment

Primarul din Sebeş cere CJSU ieşirea din scenariul roşu: Este nedrept pentru elevi

Primarul din Sebeş cere CJSU ieşirea din scenariul...

Autor: Cosmin Pirv

13.03.2021, 15:41 66

Primarul oraşului Sebeş, judeţul Alba, Dorin Nistor, a cerut sâmbătă CJSU Alba reevaluarea situaţiei epidemiologice din oraş, după ce în ultimele 6 zile incidenţa a scăzut sub 3 la mia de locuitori. „Este nedrept pentru elevi şi activităţile economice”, susţine edilul.

Primarul Dorin Nistor spune că a adresat Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Prefecturii şi Direcţiei de Sănătate Publică Alba solicitarea de a reevalua scenariul aplicat municipiului Sebeş, având în vedere că, în ultimele 6 zile consecutive, incidenţa cazurilor de îmbolnăviri cu virusul Sars Cov-2 înregistrată în rândul locuitorilor este sub cifra de 3 la o mie de persoane.

„Concret: în data de 06.03.2021 – rata de incidenţă a fost 2,89; în data de 07.03.2021 – rata de incidenţă a fost 2,83; în data de 08.03.2021 – rata de incidenţă a fost 2,67; în data de 09.03.2021 – rata de incidenţă a fost 2,58; în data de 10.03.2021 – rata de incidenţă a fost 2,64; în data de 11.03.2021 – rata de incidenţă a fost 2,74. În intervalul 6-12 martie 2021, numai la Spitalul Municipal Sebeş au fost efectuate 103 teste rapide şi 187 teste RT-PCR, la acestea adăugându-se activitatea medicilor de familie. De asemenea, prin colaborarea pe care o avem cu DSP Alba, un număr de 3.165 teste rapide Covid-19 au fost distribuite tuturor unităţilor de învăţământ care îşi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Sebeş”, a scris sâmbătă primarul pe Facebook.

Acesta susţine că activitatea de testare a populaţiei în oraş este constantă şi că ar fi „onest să se ia în calcul şi acest aspect atunci când se calculează rata incidenţei şi măsurile care se aplică comunităţilor locale”.

Edilul mai precizează că, în perioada 18 ianuarie – 12 martie 2021, un număr de 2.875 persoane au fost vaccinate.

„Având în vedere toate măsurile de precauţie pe care Municipiul Sebeş şi le-a asumat şi le aplică cu rigurozitate, având în vedere sprijinul consecvent al populaţiei şi al agenţilor economici, considerăm nedrept prejudiciul care se aduce activităţilor economice, agenţilor economici, precum şi bugetului local al Municipiului Sebeş. De asemenea, măsurile impuse care nu sunt reevaluate săptămânal se vor dovedi a fi în defavoarea elevilor (mai ales din clasele terminale), care au dreptul la educaţie”, a mai scris primarul pe reţeaua de socializare.

Acesta spune că, în răspunsul primit de la DSP Alba, i s-a comunicat că, deşi instituţia nu are atribuţia de a reevalua scenariul, cunoscând incidenţa cazurilor de îmbolnăviri cu virusul Sars Cov-2, va oferi sprijin municipiului Sebeş în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO