În primele declaraţii de la declanşarea conflictului în Orientul Mijlociu, preşedintele Emiratelor Arabe Unite a avertizat Iranul că ţara sa este puternică şi nu va fi uşor de atacat.
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al Nahyan, a emis sâmbătă un avertisment către Iran, declarând că ţara sa „nu este o pradă uşoară” şi a catalogat Teheranul drept „inamicul”.
Într-o apariţie publică extrem de rară, MBZ a spus că intenţia sa este să transmită „un mesaj inamicului Emiratelor Arabe Unite”, scriu CNN şi The Guardian.
„Emiratele Arabe Unite sunt frumoase, Emiratele Arabe Unite sunt un model de urmat, dar vă spun, nu vă lăsaţi înşelaţi de asta”, a declarat preşedintele în timp ce vizita un spital pentru civili răniţi în atacuri.
„Mâna Emiratelor Arabe Unite poate ajunge şi este puternică, carnea lor este amară şi nu suntem o pradă uşoară.”, a mai declarat acesta.
Declaraţiile, primele ale lui MBZ de la începutul conflictului regional, au venit la scurt timp după ce sistemele de apărare aeriană din Emirate au interceptat o ameninţare cu rachete, în contextul în care preşedintele iranian spusese că atacurile din Golf vor înceta.
„Ne îndeplinim datoria faţă de ţara noastră, faţă de poporul nostru şi faţă de cei care trăiesc printre noi. Fie ca Dumnezeu să protejeze Emiratele Arabe Unite, să protejeze poporul lor şi pe toţi cei din ele şi să le binecuvânteze cu securitate şi siguranţă. Vă promit că ceea ce urmează ne va arăta mai puternici.”, a adăugat MBZ.