Eveniment

Primul ghid al pieţei imobiliare făcut de ANEVAR la Cluj: 44.000 de euro pentru un apartament şi 113.000 de euro pentru o casă

Adrian Vascu, pre­şedintele ANEVAR: În prezent, în domeniul achiziţiei de proprietăţi imobiliare, lipseşte din spaţiul public un loc în care cei care vrem să căutăm un apartament, o casă sau un teren să mergem şi să aflăm cu cât s-au mai vândut asemenea proprietăţi.

Adrian Vascu, pre­şedintele ANEVAR: În prezent, în domeniul achiziţiei de proprietăţi imobiliare, lipseşte din spaţiul public un loc în care cei care vrem să căutăm un apartament, o casă sau un teren să mergem şi să aflăm cu cât s-au mai vândut asemenea proprietăţi.

Autor: Laurentiu Cotu

30.09.2014, 00:05 1157
Ghidul realizat de ANEVAR, cu sprijinul KPMG, a plecat de la un tabel al tranzacţiilor imobiliare încheiate în perioada mai – decembrie 2013 pe raza municipiului Cluj – Napoca, date puse la dispoziţie de primăria oraşului, prin direcţia taxe şi impozite şi din care reiese că preţurile medii ale apar­tamentelor din Cluj au variat în intervalul analizat între 597 de euro/mp în cartierul Bulgaria şi 894 de euro/mp în Mărăşti.

„În prezent, în domeniul achiziţiei de proprietăţi imobiliare, lipseşte din spaţiul public un loc în care cei care vrem să căutăm un apartament, o casă sau un teren să mergem şi să aflăm cu cât s-au mai vândut asemenea proprietăţi până acum. Iniţiativa noastră de la Cluj-Napoca este un proiect pilot pe care îl vedem replicat la nivelul tuturor oraşelor din România, într-un efort de a transparentiza piaţa imobiliară din România“, a declarat Adrian Vascu, pre­şedintele Asociaţiei Naţionale a Evalua­torilor din România.

Analiza ANEVAR a fost realizată pe baza unui tabel pus la dispoziţie de primăria Cluj-Napoca care cuprinde date complete (inclusiv preţul) despre 3.324 de tranzacţii derulate în Cluj-Napoca în perioada mai-decembrie 2013, 2.455 dintre aceste tranzacţii fiind cu apartamente.

 

Tranzacţii de 155 mil. euro în opt luni

„Principalele criterii de analiză au fost tipul proprietăţii, cartierul în care aceasta este încadrată, modalitatea de finanţare, suprafaţa proprietăţii şi preţul. Ca o curiozitate, în pe­rioada analizată cele mai multe tranzacţii s-au realizat în luna august, care a fost totodată şi luna cu cea mai mare valoare a tranzacţiilor, de aproximativ 23,1 milioane de euro“, a spus Adrian Vascu.

În total, în această perioadă au fost realizate în municipiul Cluj-Napoca tranzacţii imobiliare în valoare de 155,5 mil. euro. Astfel, au fost tranzacţionate 2.455 de apartamente pentru 108,6 mil. euro (tranzacţie medie de 44.200 de euro), 181 de case pentru 20,5 mil. euro (113.000 de euro tranzacţia medie) şi 296 de terenuri pentru 11,8 mil. euro, în timp ce alte proprietăţi (garaje, boxe, alte tipuri de imobile) au fost tranzacţionate cu 14,6 mil. euro.

 

Ce şi unde se tranzacţionează

Conform ghidului lansat de ANEVAR, cele mai multe tranzacţii cu apartamente în intervalul analizat au fost contabilizate în cartierele Mănăştur (487) şi Gheorgheni (342), două dintre cele mai mari şi mai vechi cartiere din Cluj, în cadrul cărora preţurile medii de tranzacţionare sunt de 778 de euro/mp (în Mănăştur) şi de 842 de euro/mp (în Gheorgheni). Oarecum neaşteptat, valoriile medii de tranzacţionare ale apartamentelor din centrul Clujului sunt în jurul a 846 de euro/mp, sub nivelul din cartierele Mărăşti sau Europa, unde valorile medii de tranzacţionare sunt de 894 de euro/mp, respectiv de 884 de euro/mp. Cele mai ieftine apartamente din Cluj sunt în cartierul Bulgaria, unde au fost realizate în intervalul analizat 12 tranzacţii cu apartamente la un preţ mediu de 597 de euro/metrul pătrat. Preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor din Cluj a fost de 821 de euro pe metru pătrat.

Pe de altă parte, datele cu privire la tranzacţii arată că cea mai scumpă casă tranzacţionată se află în cartierul Zorilor şi a costat puţin peste 1 milion de euro. Cel mai scump teren este localizat în cartierul Grigorescu şi a fost tranzacţionat cu peste 1,6 milioane de euro. Cartierul cu cele mai multe tranzacţii este Mănăştur (487 de tranzacţii), fiind totodată şi cartierul cu cele mai valoroase tranzacţii (aproximativ 19,7 milioane de euro).

„Vrem să continuăm acest demes cu un nou ghid al tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca în anul 2014, pe care intenţionăm să-l lansăm la începutul anului viitor. Sperăm ca demersul nostru să fie continuat şi de alte primării“, a mai spus Vascu.

Analiza ANEVAR a fost realizată pe baza unui tabel pus la dispoziţie de primăria Cluj-Napoca care cuprinde date complete (inclusiv preţul) despre 3.324 de tranzacţii derulate în Cluj-Napoca în perioada mai-decembrie 2013, 2.455 dintre aceste tranzacţii fiind cu apartamente.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO