• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Eveniment

Primul semnal de alarmă: Moody’s reconfirmă ratingurile pentru datoria României, dar “declasează“ perspectiva

Primul semnal de alarmă: Moody’s reconfirmă ratingurile pentru datoria României, dar “declasează“ perspectiva

Autor: Iulian Anghel

24 apr 2017 457
Agenţia americană de evaluare financiară Moody’s a reconfirmat săptămâna trecută calificativul Baa3 pentru datoria pe termen lung şi cel de P-3 pentru datoria pe termen scurt a României modificând însă perspectiva de la „pozitivă“ la „stabilă“.

Principalele motive pentru schimbarea perspectivei de rating la stabil de la pozitiv sunt, potrivit anunţului Moody’s, politica fiscală expansionistă a României care a condus la o creştere substanţială a deficitului fiscal şi care se preconizează că va duce şi la o creştere a datoriei publice ca procent din PIB. Cel de-al doi­lea motiv este prociclicitatea politicii ma­cro­economice - o creştere rapidă a salariilor în­so­ţită de o deteriorare a competitivităţii pre­ţu­rilor şi la o creştere a deficitului de cont curent.

Potrivit agenţiei, în decembrie 2015 când a îmbunătăţit perspectivele datoriei, a avut în vedere măsurile de consolidare fiscală, care ar fi condus pe termen lung la reducerea vulnerabilităţii economiei la şocurile externe: acum „aceste evoluţii sunt contrare tendinţelor economice şi fiscale anticipate la momentul deciziei Moody’s de a schimba perspectiva de la stabil la pozitiv“; „aceste supoziţii nu mai sunt sprijinite de tendinţele financiare şi fiscale pe care le observăm şi pe care le aşteptăm“.

Creşterea economică este robustă, dar vine din politica fiscală expansionistă. De asemenea, potrivit agenţiei, creşterea economică actuală nu este sustenabilă pe termen lung. Agenţia mai deplânge faptul că prin „agenda de relaxare fiscală“ România nu a profitat de condiţiile macroeconomice şi financiare favorabile pentru a-şi reduce datoria publică.

După şase ani în care deficitul bugetar a scăzut de la mai mult de 9% din PIB în 2009 la sub 1% din PIB în 2015, consolidarea fiscală s-a oprit şi se înregistrează un punct de cotitură.

Agenţia spune însă actuala situaţie califică România pentru ratingurile Baa3 şi crede că „vigilenţa“ Comisiei Europene şi a FMI va fi o ancoră care va împiedica economia României să derapeze.

Noua perspectiva „stabilă“, acordată de Moody’s este similară cu nivelul acordat de către celelalte agenţii de rating — Standard & Poor’s, Fitch şi JCRA. Aceasta este prima reacţie care ar putea însemna costuri financiare la temerea că deficitul bugetar ar putea fi peste cel considerat acceptabil – 3% din PIB – având drept consecinţă majorarea datoriei publice.

La începutul lunii Standard & Poor’s reconfirmase ratingul datoriei suverane a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în lei, cu perspectivă stabilă, iar, în martie, JCR a menţinut şi ea ratingurile României (BBB/BBBĂ - pentru datoria pe termen lung în valută şi în lei) cu perspectiva stabilă. Ratingurile Fitch Ratings au fost şi ele reconfirmate la „BBB minus“ (recomandat pentru investiţii), cu perspective „stabile“.

Agenţia de rating Moody’s schimbă perspectiva ratingului România Baa3 de la pozitiv la stabil, ceea ce în jargonul analiştilor înseamnă un semnal de alarmă.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396