• Leu / EUR4.7785
  • Leu / GBP5.6554
  • Leu / USD4.3069
Eveniment

Prinţul de Wales şi regele Juan Carlos I al Spaniei sosesc vineri la Bucureşti, pentru funeralii

Prinţul de Wales şi regele Juan Carlos I al Spaniei sosesc vineri la Bucureşti, pentru funeralii

Autor: Anca Olteanu

15.12.2017, 10:24 192

Mai mulţi reprezentanţi ai Familiilor Regale din Europa şi alte ţări ajung, vineri, în Bucureşti, pentru funeraliile regelui Mihai.Printre aceştia se numără prinţul de Wales, regele Juan Carlos I al Spaniei şi regina Sofia şi Marele Duce de Luxemburg, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

În cursul zilei de vineri sunt aşteptaţi să sosească în Capitală Regina Sofia a Spaniei, Regele Juan Carlos I al Spaniei, Regina Sofia a Spaniei, Alteţa Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei, Alteţa Sa Regală Principele de Wales, Excelenţa Sa Şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein, Alteţa Sa Principesa Anne de Ligne, Cavalerul Charles de Fabribeckers, Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei, Alteţa Sa Regală Principesa Irina a Greciei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Karl al Austriei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

De asemenea, mai sunt aşteptaţi să ajungă Alteţa Sa Regală Marele Duce de Luxemburg, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Katharina a Austriei, Alteţa Sa Regală Principele Nikolaos al Greciei, Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor, Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Leka II al albanezilor, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elia a albanezilor, Alteţa Sa Regală Principele Emmanuel Philibert de Savoia, Alteţa Sa Regală Marele Duce de Baden, Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă de Baden, Alteţa Sa Regală Ducele de Braganza, ASR Principesa Chantal a Franţei, Baronul Francois Xavier de Sambucy de Sorgue, Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud, Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg al Prusiei, Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Alexandru II al Serbiei, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Ecaterina a Serbiei, Alteţa Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei şi Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei.

Regele Simeon al II-lea al Bulgariei şi Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei au ajuns, joi, la Bucureşti.

La funeraliile regelui Mihai au confirmat participarea Majestatea Sa Regele Carl XIV Gustaf al Suediei şi Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei, potrivit listei participanţilor publicată de Casa Regală a României.

Regele Mihai va fi înmormântat, sâmbătă, la Curtea de Argeş.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7785
Diferență: 0,044
Ieri: 4.7764
Azi: 4.3069
Diferență: 0,0046
Ieri: 4.3067
Azi: 5.6554
Diferență: 0,0088
Ieri: 5.6549
Azi: 4.3582
Diferență: 0,0459
Ieri: 4.3562