Eveniment

Privatizarea CFR Marfă, stop şi de la capăt?

Privatizarea CFR Marfă, stop şi de la capăt?
25.08.2010, 23:56 91

Sindicatele din CFR au convenit cu reprezentanţii conduceriiMinisterului Transporturilor să retragă proiectul cu privire laprivatizarea CFR Marfă prevăzută pentru 2011, din care statulvizează să obţină 1 mld. euro.
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu,a susţinut ieri, la finalul discuţiilor cu administraţia CFR Marfă,că au convenit ca astăzi, în Comisia de Dialog Social, să fieretras proiectul privind privatizarea CFR Marfă.
"Am făcut solicitare pentru a se retrage proiectul ca să fie pus îndezbatere publică potrivit Legii 52, urmând ca abia apoi să fieintrodus pe ordinea de zi, aceasta fiind o prevedere legală", aspus Măntescu, citat de Mediafax.
Se renunţă la privatizarea CFR? Nu chiar, după cum susţineMăntescu. Atunci?
"Există un proiect strategic privind privatizarea CFR Marfă, dar nuîl putem accepta atât timp cât nu a fost discutat cu noi înainte.În acest moment respingem privatizarea CFR Marfă. Nu este oportunăacum. Compania trebuie echilibrată financiar înainte", a susţinut,luni, Iulian Măntescu, după discuţii cu ministrul Radu Berceanu şicu directorii celor trei companii de căi ferate din subordineaministerului.
Ministerul Transporturilor are de gând să scoată la licitaţie, anulviitor, întreg pachetul de acţiuni CFR Marfă, în contextul în caredeclinul companiei pare de neoprit. Visul ministerului de resorteste să câştige un miliard de euro de pe urma vânzării companiei.Strategia de privatizare anunţată recent de MinisterulTransporturilor, realizată de consorţiul de consultanţi format dinDeloitte şi societatea Boştină şi Asociaţii, prevede ca garanţia departicipare la licitaţie să reprezinte 20% din valoarea nominală apachetului de acţiuni scos la vânzare, în vreme ce taxa departicipare la licitaţie pentru fiecare investitor care depunedocumente de participare să fie de 5% din valoarea nominală apachetului de acţiuni scos la vânzare. Însă această strategie estepusă sub semnul întrebării de intenţia Ministerului Transporturilorde a majora taxele de folosire a infrastructurii.
MTI a exclus listarea companiei, deoarece aceasta, spunreprezentanţii ministerului, are nevoie de investiţii importantecare nu pot fi realizate decât de un investitor strategic. Cifra deafaceri a CFR Marfă a scăzut în primul semestru al lui 2010 cu 14%faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 101 mil. euro,dar pierderile s-au redus cu 29,%, până la 35 mil. euro, potrivitdatelor companiei. În 2009 pierderile companiei au fost de 80,6mil. euro.
Compania are o cotă de piaţă de circa 50%, însă aceasta s-a aflatîn declin continuu în ultimii trei ani. Scăderea businessului CFRMarfă a fost cauzată şi de creşterea numărului de operatoriferoviari privaţi, care sunt în prezent circa 25. De asemenea,compania a înregistrat o dublare a costurilor cu salariaţii înultimii patru ani. Dacă în 2006, costul cu salariaţii a reprezentat25,4% din cifra de afaceri, în 2009 acesta a ajuns la 52,5%. Înacest context, Guvernul a decis în primăvară să restructureze 6.400de salariaţi din totalul de 17.000. Ultima strategie a MinisteruluiTransporturilor prevede o re­structurare de 4.600 de oameni la CFRMarfă.

Ministerul Transporturilor a descoperit că avansările şiangajările se fac prin concurs
Angajaţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şidin instituţiile publice subordonate acestuia vor da examen dacăvor să promoveze în funcţii, grade sau trepte profesionale. Deasemenea, posturile vacante vor fi ocupate tot în urma unorconcursuri, a anunţat ieri ministerul.
Ministerul a făcut aceste precizări într-un moment în careinstituţiiile centrale se pregătesc pentru restructurări, iarministrul de resort, Radu Berceanu, discută în aceste zile cusindicatele planul de eliminare a aproximativ 8.000 de posturi încompaniile de căi ferate aflate în subordinea instituţiei. Pe listade plată a Ministerului Transporturilor, afişată pe site ca urmarea deciziei Guvernului de a publica veniturile angajaţilor, se aflauîn aprilie 440 de oameni. Precizarea că posturile vacante vor fiocupate prin concurs pare redundantă de vreme ce oricum astfel depoziţii trebuie scoase la concurs. Cum s-au făcut până în prezentangajările şi promovările în Ministerul Transporturilor? Oficialiiinstituţiei nu au putut fi contactaţi pentru comentarii. Fostulministru al transporturilor, Gheorghe Dobre, a susţinut ieri cănu-şi mai aduce aminte cum se proceda pe când era şef laTransporturi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO