Un înalt funţionar al CNADNR, compania de autostrăzi şi drumuri naţionale, a rupt tăcerea care înconjoară modul cum se cheltuie banii în această instituţie cu un buget de 1,7 miliarde pe an şi a arătat că ineficienţa patronează compania care ar trebui să dea suflul dezvoltării infrastructurii în România.
„Am cheltuit 14 miliarde de euro în 6 ani şi starea infrastructurii este jalnică. Doar 10% din personalul CNADNR are pregătire de specialitate de drumuri şi poduri. Compania este plină de oameni numiţi politic, de rude şi prieteni ale puternicilor zilei. Trebuie desfiinţată“, a afirmat acest înalt funcţionar din CNADNR, atrăgându-şi sancţiunea de suspendare din funcţie.
Este pentru prima dată când un oficial din CNADNR spune lucrurilor pe nume şi arată ceea ce ştim cu toţii, că administrarea banilor de către compania de drumuri este total defectuoasă şi că bani sunt, dar fără rezultate, pentru că merg pe salarii şi contracte umflate.
Ziarul Financiar a arătat că pe primele 6 luni din 2015 CNADNR a cheltuit cei mai mulţi bani pe sare pentru deszăpezire, când economia „ţipă“ după şosele, după o centură a Bucureştiului sau după o autostradă care să traverseze munţii.
CNADNR a cheltuit numai 500 de milioane de lei pe primul semestru, în condiţiile în care avea alocaţi de la buget 3,5 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a mers pe reabilitări şi întreţineri de drumuri, cheltuielile cu infrastructura fiind astfel diminuate la minimum, fără nicio justificare.
Cazul CNADNR, unde banii se aruncă cu nemiluita, însă rezultatele nu apar, este simptomatic pentru ceea ce se întâmplă în administraţia românească în ultimii 20 de ani.
În sănătate, Casa Naţională administrează 5 miliarde de euro pe an, iar Ministerul Sănătăţii doar un miliard de euro, însă oamenii fug din spitalele publice şi mai au încredere, dacă mai au, doar în medicii de la Bucureşti sau din marile centre universitare. Şi aceasta doar pentru că în acest moment orice spital are triplă coordonare, către trei finanţatori: primăria, Casa de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii – cea mai bună reţetă pentru nepăsare.
În energie, doar România a spart Renel şi pe orizontală, şi pe verticală. Grecia nici acum nu a cedat compania publică de electricitate şi nici nu a divizat-o, iar în Franţa Electricité de France include până şi reţeaua de transport, deci doar a mimat solicitările Bruxelles-ului.
La calea ferată, nu mai vorbim. Împărţită în şapte companii, în lipsa unui centru coordonator, investiţiile s-au risipit şi prada a fost executată mai uşor.
Rezultatul: gări în paragină dar cu câte trei şefi – la mişcare, comercial, persoane. Viteza medie la trenurile de marfă a ajuns la 23 km pe oră, iar la cele de persoane 45 km pe oră. Dar pe cine să intereseze, pe oameni ca Ioan Rus care nu au mai mers cu trenul de acum 30 de ani? Lideri ai României care îşi imaginează că o să scape de răspundere pentru modul cum au jefuit această ţară, dar nu vor scăpa.
Crearea unor mamuţi sub autoritatea sau coordonarea ministerelor cu bugete de miliarde de euro, mai mari în fapt ca înseşi ministerele care le coordonează, însă fără ca cei care le conduc să aibă vizibilitatea sau responsabilitatea funcţiei de ministru – aceasta este reţeta pentru dezastru în administraţie.
Este de fapt modul de a conduce România după 1989. Preşedintele şi premierul sunt doar o faţadă a unei camarile care se ascunde în funcţii plătite de zeci sau chiar de sute de ori mai bine, cu bugete discreţionare de sute de milioane sau de miliarde de euro.
La fiecare schimbare de guvern, o haită de impostori aşteaptă hămesiţi pe margine fără să aibă alt plan decât să se pună ventuză la resursele statului.
Teatru de duzină, sfori trase de mâini nevăzute. Slăbiţi centrul şi înfiinţaţi zeci de agenţii, case naţionale, autorităţi şi companii şi veţi avea o ţară în descompunere. Nici un proiect de anvergură nu mai poate fi pus pe picioare în aceste condiţii, când resursele sunt împărţite deliberat între multipli centri de decizie.
România nu mai este în stare să facă şosele, centrale nucleare, poduri peste Dunăre sau hidrocentrale deşi cheltuie anual 35-37 miliarde de euro pe investiţii (publice sau private) pentru că guvernul mai există doar cu numele.
Pe de altă parte, puţini ştiu că în România de 25 de ani orice decizie – de la orice fel de proiect de lege până la numirile în companii de stat – trebuie să treacă pe la trimişii cancelariilor străine, mai rău ca pe vremea Regulamentului Organic. De aceea, este de presupus că situaţia actuală nu este rezultatul (doar) al întâmplării, prostiei şi lăcomiei, ci al unui plan. Iar aceasta ar fi cu adevărat tragic.
