Eveniment

Procurorii DNA s-au prezentat joi la sediul LPF în legătură cu ancheta privind dezafilierea Universităţii Craiova

Procurori DNA la sediul LPF

Dumitru Dragomir, preşedintele LPF

Autor: Marius Ţone

05.04.2012, 11:41 93

Doi procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost prezenţi, joi dimineaţă, la sediul LPF, în legătură cu ancheta privind excluderea Universităţii Craiova, au declarat surse din cadrul LPF.

Potrivit unor surse implicate în acest dosar, un agent procedural al DNA trebuie să meargă la sediul LPF şi la cel al FRF pentru a înmâna conducerilor ligii şi federaţiei o copie a ordonanţelor de punere sub sechestru a mai multor bunuri.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, procurorii nu au fost la sediul FRF, unde, în această dimineaţă, are loc şedinţa Comitetului Executiv, a declarat ofţerul de presă al federaţiei, Paul Zaharia.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) sunt învinuite de procurorii DNA în dosarul excluderii Universităţii Craiova, alături de preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru.

Până în prezent, au fost audiaţi de DNA toţi cei acuzaţi în acest dosar şi mai mulţi foşti componenţi ai echipei oltene.

Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din 2012. După dezafiliere, jucătorii Universităţii Craiova au devenit liberi de contract şi au plecat gratis la alte echipe.

Acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO