Eveniment

Producţia industrială din România, printre cele mai mici creşteri din Europa Centrală şi de Est

Producţia industrială din România, printre cele mai...

Autor: Andreea Neferu

17.07.2015, 00:03 504

Avansul producţiei industriale româneşti, de 2% în luna mai comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, este unul dintre cele mai mici din ţările membre UE din Europa Centrală şi de Est (ECE), numai Slovacia având o creştere mai mică decât piaţa locală, arată datele de la Eurostat.

Cel mai mare avans din luna mai a fost înregistrat în Ungaria, unde producţia industrială a crescut cu 6,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Şi în Polonia producţia industrială a înregistrat un plus de 5,2%, în timp ce în Slovenia aceasta a crescut cu 5,1%, iar în Bulgaria cu 3,9%.

Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, producţia industrială din România a fost influenţată în luna mai în principal de avansul industriei prelucrătoare. Producţia industrială din Uniunea Europeană a crescut în medie cu 2% la nivelul lunii mai comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp la nivelul zonei euro, avansul a fost mai moderat, de 1,6%, arată datele de la Eurostat. În România, în trimestrul întâi din an creşterea economică de 4,3% a fost ajutată semnificativ de industrie. Ramura a contribuit la această creştere cu 0,9%. În 2014, industria a contribuit cu 24% la formarea PIB şi cu 0,9% la creşterea economică de 3,4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO