Eveniment

Profitul Antibiotice a scăzut anul trecut la 27,1 milioane lei. Cifra de afaceri a crescut cu aproape 3,5%

Profitul Antibiotice a scăzut anul trecut la 27,1...

Autor: Emil Popescu

15.02.2016, 17:36 156

Veniturile din vânzări au urcat de la 318,9 milioane lei la 330 milioane lei, însă principalele categorii de cheltuieli (cu materiile prime şi produsele consumabile, respectiv alte cheltuieli de exploatare) au înregistrat majorări uşor mai mari, ajungând la 118,8 milioane lei, respectiv 112 milioane lei.

Compania arată într-un raport transmis bursei că şi-a continuat consolidarea pe piaţa farmaceutică românească.

Astfel, deşi piaţa a scăzut pentru prima dată în ultimii ani, atât valoric (cu 0,87%) cât şi cantitativc (cu 4,74%), Antibiotice a avut cea mai mare creştere din topul celor mai mari 15 companii. Compania a ajuns la o cotă de piaţă de 2,45% valoric şi 5,56% din punct de vedere al volumului de vânzări.

Antibiotice este lider pe segmentele unguentelor, supozitoarelor şi pulberilor injectabile şi principalul furnizor de medicamente pentru segmentul de spitale, produse generice şi OTC.

Statul controlează, prin Ministerul Sănătăţii, 53,02% din acţiunile companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO