Eveniment

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă - măsuri fiscale şi de reformă: Aprobarea bugetului până la finele anului, creşterea colectării, reforma sistemului de pensii şi reforma salarizării în sectorul public

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă - măsuri fiscale şi de reformă: Aprobarea bugetului până la finele anului, creşterea colectării, reforma sistemului de pensii şi reforma salarizării în sectorul public

Autor: Dorin Oancea

30.10.2021, 15:55 343

Aprobarea bugetului până la finele anului, creşterea colectării, reforma sistemului de pensii şi reforma salarizării în sectorul public se numără printre măsurile fiscale şi de reformă pe care programul de guvernare al cabinetului Ciucă le are prevăzute. 

La capitolul măsuri fiscal-bugetare, programul prevede aprobarea bugetului pentru anul 2022 până la sfârşitul acestui an - continuarea priorităţii acordate investiţiilor, respectarea traiectoriei de ajustare a deficitului bugetar asumată prin Programul de convergenţă 2021-2024, corectarea într-un ritm adecvat a dezechilibrelor economice interne şi externe la nivele sustenabile, precum şi creşterea colectării veniturilor bugetare.

Programul are în vedere reforma sistemului de pensii prin digitalizarea dosarelor de pensii şi elaborarea unei noi legislaţii, care să aducă echitate, sustenabilitate şi reducere a discrepanţelor între cuantumurile pensiilor celor care au desfăşurat activităţi similare şi au avut contribuţii similare la sistemul de pensii.

Reforma salarizării în sectorul public prin eliminarea inechităţilor, stimularea performanţei şi reaşezarea sistemului de sporuri şi implementarea reformei privind venitul minim de incluziune (VMI) pentru îmbunătăţirea asistenţei sociale şi reducerea sărăciei în rândul persoanelor vulnerabile sunt alte măsuri de reformă.

Programul mai prevede reformarea sistemului de învăţământ obligatoriu prin creşterea autonomiei unităţilor de învăţământ, în scopul identificării şi implementării unor măsuri specifice pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar.

Lista miniştrilor şi programul de guvernare au fost depuse sâmbătă la Parlament. Premierul desemnat Nicolae Ciucă crede că Guvernul propus va întruni numărul necesar de voturi. „Am depus la Camera Deputaţilor şi la Senat programul de guvernare şi lista Cabinetului. Doresc să menţionez că programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, o altă prioritate este cea legată de creşterea preţurilor la energie, gaze naturale, la alimente, iar cea de-a treia este foarte bine articulată la PNRR, care a fost aprobat de curând”, a declarat Nicolae Ciucă. Acesta spune că programul de guvernare nu este nou, ci asigură continuitatea programului existent.

AFACERI DE LA ZERO