Eveniment

Proiect: Adunarea Generală a Baroului Bucureşti se poate constitui cu un cvorum de 30% din membri

Proiect: Adunarea Generală a Baroului Bucureşti se...

Autor: Alexandru Costea

09.06.2019, 10:53 53

Senatorii Daniel Fenechiu (PNL), Şerban Nicolae (PSD), Robert Cazanciuc (PSD), Liviu-Tit Brăiloiu (PSD), Edward Dircă (USR), Dorin Bădulescu (ALDE) şi Nicoleta Pauliuc (PNL) au iniţiat un proiect legislativ pentru modificarea Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Legea de funcţionare a Baroului din Capitală prevede că adunările generale de alegere a organelor de conducere sunt legal constituite numai cu participarea majorităţii membrilor adunării generale a baroului.

Astfel, la articolul 54 se introduce un nou alineat care prevede o excepţie de la regulă: "În cazul barourilor care au în evidenţă mai mult de 2000 de avocaţi cu drept de exercitare a profesiei, adunarea generală convocată se consideră legal constituită dacă membrii care îşi exprimă votul la alegerea organelor de conducere a baroului sunt cel puţin 30 la sută din numărul total al membrilor baroului".

Totodată, potrivit proiectului legsilativ, consiliul baroului poate decide, prin hotărâre, ca adunările generale de alegere a organelor de conducere să se poată desfăşura în mai multe zile. De asemenea, Consiliul poate decide ca alegerea organelor de conducere, a cenzorilor, a comisiei de disciplină şi a reprezentanţilor la Congresul avocaţilor să se facă prin vot electonic sau mixt.

Conform propunerii legislative, limita maximă a numărului de membri care pot face parte din consiliului Baroului Bucureşti este ridicată la 21 de membri, faţă de numărul de 15, cât este în prezent. În aceeaşi modificare nu mai este prevăzută necesitatea unei vechimi continue în profesie de minimum opt ani pentru a face parte din consiliu.

Potrivit expunerii de motive, Adunarea Generală a Baroului Bucureşti nu a întrunit cvorumul necesar la ultimele două convocări.

"Deşi organele Baroului Bucureşti au făcut tot ceea ce se putea pentru a se asigura cvorumul statutar, respectiv jumătate din totalul avocaţilor cu drept de vot, la prima adunare, şi o treime din aceiaşi cifră, la cea de-a doua adunare, cvorumul nu a putut fi atins. Cum nerealizarea cvorumului statutar pune în pericol funcţionarea celui mai mare barou din România, prin nealegerea organelor de conducere statutar prevăzute, singura soluţie care ar putea debloca situaşia, constă în modificarea prevederilor legale privind constituirea Adunării Generale, respectiv scăderea cvorumului la 30 la sută, şi desfăşurarea Adunării fie în mai multe zile, fie introducând votul electronic sau mixt", arată motivarea senatorilor.

Aceştia notează că propunerea legislattivă a fost elaborată la solicitarea organului reprezentativ al Baroului Bucureşti, Consiliul Baroului, şi vizează strict procedura electivă din cadrul acestui barou, celelalte barouri nefiind afectate.

Iniţiativa legislativă este înregistrată în procedură de urgenţă la Senat şi mai este susţinută de 14 senatori.

Camera Deputaţilor este forul legislativ decizional în acest caz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO