Eveniment

Proiect european de 4,4 mil. euro pentru electrificarea cu leduri a oraşului Beclean, Bistriţa-Năsăud

Proiect european de 4,4 mil. euro pentru electrificarea...

Autor: Laurentiu Cotu

13.03.2018, 17:53 479

Primăria Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, a câştigat un proiect european de 4,4 mil. euro pentru electrificarea cu leduri a oraşului, pe o distanţă de 40 de kilometri. Finanţarea a fost accesată prin Programului Operaţional Regional 2014-2020. Administraţia locală din Beclean a reuşit recent să obţină finanţare europeană pentru alte două investiţii: proiectul de mobilitate urbană, în valoare de 5 milioane de euro şi proiectul reabilitării termice a nouă blocuri, în valoare de 2,2 milioane de euro.

’’Am reuşit să obţinem finanţare cu fonduri europene de peste 11 milioane de euro pentru trei mari proiecte, care sunt deja în faza de licitaţii. Următoarele proiecte pe care le avem în vedere pentru finanţare europenă sunt Centrul Social de Zi, Centrul Cultural Liviu Rebreanu, Centrul Multifuncţional Recreativ - Legacy de la Băile Figa, reabilitarea şi dotarea Şcolii Generale Liviu Rebreanu, precum şi modernizarea corpurilor A şi B ale Liceului Tehnologic Agricol’’, a spus Nicolae Moldovan, primarul oraşului Beclean.

laurenţiu.cotu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO