Fiscalitatea românească şi modalitatea de abordare a litigiilor au suferit transformări semnificative în ultimii ani, care au dus la îmbunătăţirea soluţionării cazurilor, dar sistemul suferă încă de o serie de lacune, ce ţin de lipsa de digitalizare a Fiscului, atitudinea reactivă a autorităţilor din domeniu, mai degrabă decât una de prevenţie, şi interpretarea uneori ambiguă a legislaţiei, sunt de părere participanţii la conferinţa Economie. Business. Fiscalitate, organizată de Ziarul Financiar şi NNDKP.
Pe de altă parte, avocaţii şi consultanţii fiscali au remarcat schimbările în bine din ultima decadă, inclusiv cele la nivelul organizării instanţelor.
O soluţie care ar ameliora semnificativ zona de litigii fiscale este înfiinţarea unui organism de mediere, o instituţie independentă, specializată, care să pună la aceeaşi masă autoritatea fiscală şi contribuabilul, procedură ce ar putea înjumătăţi numărul disputelor care ajung în instanţă.
„Folosirea procedurii de mediere, un fel de arbitraj, aduce autoritatatea fiscală şi contribabilul în faţa unui organism specializat, unde consultanţii fiscali pot rezolva problemele de fiscalitate mult mai rapid. Jumătate din litigii ar ajunge probabil tot în instanţe, dar acest tip de soluţie prelitigioasă ar fi benefică societăţii şi statului“, este de părere Emil Bivolaru, Partener, NNDKP, Departament Litigii.
Opinia lui este susţinută şi de Marius Ionescu, Tax Partener şi Coordonator NNDKP Consultanţă Fiscală, care aminteşte de un alt subiect îndelung dezbătut în ultimii ani, respectiv conformarea voluntară, o soluţie care ar duce la creşterea colectării taxelor, un domeniu în care România este mult în urma altor ţări din UE.
„Companiile vor să se conformeze voluntar, cel puţin la nivelul marilor contribuabili. Asta înseamnă sprijin acordat de Fisc pentru ca un contribuabil să înţeleagă sarcina fiscală pe care o are şi să o plătească. Se poate face printr-un ofiţer de cont la ANAF, programe stricte, cum este cel existent la nivelul OECD. Conformarea voluntară înseamnă dialog continuu cu contribuabilul, mai ales cu cei mari.“
România a rămas în ultimii ani ţara europeană cu una dintre cele mai reduse ponderi ale veniturilor anuale în PIB, de 31-32%, media UE fiind undeva la 40-45%.
„Spaţiul de colectare este semnificativ. Rămânem în continuare pe ultimul loc în UE şi la deficitul de colectare de TVA, chiar dacă stăm un pic mai bine decât anii trecuţi“, aminteşte Alina Timofti, Tax Partener şi Coordonator NNDKP Consultanţă Fiscală.