Eveniment

PSD, atac la PNL: Au declanşat premeditat criza. Au dus economia în şanţ şi acum fug de guvernare!

PSD, atac la PNL: Au declanşat premeditat criza. Au dus...

Autor: Departamentul Politic

22.02.2020, 16:48 299

Social-democraţii au afirmat, pe pagina de Facebook a PSD, că liberalii au declanşat, în mod premeditat, o criză politică. Sursa citată a adăugat că PNL a dus economia ţării „în şanţ”, iar acum fug de guvernare şi vor să paseze altcuiva vina.

„Au declanşat în mod premeditat criza politică. Au încălcat în mod repetat atât legile ţării cât şi toate recomandările forurilor internaţionale. Au luat măsuri doar pentru clientela politică. Au dus economia ţării în şant!Acum fug de guvernare şi încearcă să paseze vina! anticipate = austeritate!”, arată postarea de sâmbătă pe pagina de Facebook a PSD.

Reacţia vine după ce vicepremierul Raluca Turcan a acuzat PSD că blochează în Parlament toate măsurile luate de PNL pentru ca România să revină pe drumul cel bun.

De exemplu, PNL a îngheţat salariile demnitarilor pentru că a apreciat că acestea sunt suficient de mari, mai ales raportat la nivelul de trai din România. Numai că PSD, în Senat, a votat împotriva acestei măsuri. Pesediştii sunt interesaţi doar de buzunarul lor şi atât.

„PNL a eliminat inclusiv suprataxa care a condus la creşterea facturilor la încăzire, la gaze naturale şi la energie electrică pentru toţi românii, numai că, din nou, majoritatea toxică PSD din Parlament a votat împotriva eliminării. PNL a eliminat şi taxele prin care erau majorate tarifele din comunicaţii, ceea ce a condus la momentul respectiv la o creştere a facturilor la telefonie, numai că tot în Parlament, PSD a intervenit şi a eliminat această prevedere”, a scris Raluca Turcan, sâmbătă, pe Facebook.

Ea a reamintit că tot Executivul liberal a eliminat şi detaşările pe salarii imense din privat în zona publică, fără concurs, însă „şi aici majoritatea toxică din Senat a votat pentru a se reveni la legea strâmbă de dinainte”.

Turcan mai spune că PSD blochează inclusiv OUG pe anticipate, o măsură care ar permite Diasporei să voteze timp de trei zile şi ar duce la mărirea numărului de parlamentari pentru românii de peste hotare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO