Eveniment

PwC: Evitati la sange orice intarziere

09.12.2008, 19:28 20

Companiile trebuie sa-si regandeasca toate strategiile la noua situatie, fara ca noile proiecte sa fie adoptate sub influenta panicii, a declarat ieri Speranta Munteanu, Senior Director la PricewatherhouseCoopers. "Toate proiectele in derulare trebuie revizuite. Sa evitati la sange orice fel de intarziere in ceea ce va propuneti sa faceti, pentru ca in situatii de criza orice intarziere se multiplica imediat!", a explicat ea.

Ea a atras atentia managerilor ca tendinta de a intarzia platile este "cel mai mare ucigas" intr-o economie de piata, atat din cauza ca datoriile se acumuleaza, cat si pentru ca se pierde increderea partenerilor. Astfel, devine obligatorie restrangerea costurilor companiei, cu efect mult mai benefic pe termen lung, decat neplata datoriilor.
Reprezentantul PwC a aratat ca, din experientele anterioare, modul in care o firma iese din criza depinde foarte mult de maniera in care a fost gandita din timp si de existenta unei strategii adaptate la noile conditii.
In ceea ce priveste firmele care dispun de lichiditati si oamenii de afaceri tentati de oportunitatile din piata in urmatoarea perioada, Munteanu le propune sa urmareasca achizitia businessului si nu a companiei.
"Companiile din Romania au crescut organic, uneori in mai multe directii, si nu stiu ce este guvernanta corporatista. Ma astept sa fie o crestere de achizitii in perioada urmatoare, dar mai mult in ceea ce inseamna afacerea sau anumite active", a adaugat directorul PwC. Ea a mai spus ca firmele trebuie sa fie atente la specialistii pe care ii au, deoarece, in situatii de criza, acestia pleaca primii, fiind atrasi fie de oportunitatea de a se lansa pe cont propriu, fie de companiile concurente care anticipeaza din timp nevoia de o noua strategie si au nevoie uneori de oameni din afara pentru a pune in practica restructurarea "In situatii de criza, oamenii buni pleaca primii. Companiile romanesti trebuie sa fie foarte atente. Ei se tin prin comunicare directa, prin implicare in planul de criza, prin metode de compensare care sa corespunda momentului", a explicat Munteanu. 
Ea a adaugat ca firmele romanesti mari, cu nivele de indatorare destul de ridicate, au inceput deja planurile de restructurare, pentru ca au in spate presiunea bancilor. "Nu vorbim aici de firmele multinationale, care stiu deja cum sa reactioneze din timp", a adaugat directorul PwC.
Ea vede in cadrul finantarii o schimbare a raportului dintre participatia capitalului si imprumuturi, astfel ca mult mai mult din banii investitorilor vor intra in companie. Urmarind crizele precedente din ultimul secol, reprezentantul PwC spune ca acestea au durat in medie intre 15 si 18 trimestre, ceea ce inseamna ca mediul de afaceri ar trebui sa se pregateasca pentru o perioada grea inca doi si jumatate de aici incolo.
"Vom fi undeva unde suntem acum cel mai devreme in doi ani si jumatate, probabil trei ani", a spus Munteanu. Claudia Medrega
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO