Eveniment

Raed Arafat, şeful DSU, în cazul trenurilor care s-au ciocnit: Nu cred că vom avea pacienţi în stare critică

Raed Arafat, şeful DSU, în cazul trenurilor care s-au...

Autor: Departamentul Social

18.12.2019, 16:40 161

Şeful DSU Raed Arafat a declarat că în urma accidentului din Prahova, unde două trenuri s-au ciocnit, este puţin probabil să fie pacienţi în stare critică, întrucât primele informaţii arată că victimele sunt rănite uşor. „Intervenţia este în dinamică”, a spus Arafat.

„Acum se evaluează, dar aşa cum am primele informaţii, nu cred că va creşte în sensul în care să avem pacienţi grav sau în stare critică. Sper să nu ajungem acolo. Intervenţia este în dinamică, dar din primele informaţii pe care le avem, se pare că acestea nu sunt rănite grav. Normal că aceste informaţii pot să se schimbe”, a declarat şeful DSU, la Antena3.

Potrivit lui Raed Arafat, victimele nu vor fi aduse la Bucureşti, având în vedere faptul că sunt rănite uşor. â

Două trenuri s-au ciocnit, miercuri, în Gara Ploieşti Triaj, primele informaţii primite de ISU Prahova prin 112 arătând că sunt cinci persoane rănite. La ora transmiterii ştirii forţele de intervenţie nu au ajuns la locul accidentului.

În urma coliziunii, primul vagon al trenului personal ar fi deraiat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO