Exerciţiul de a prezenta un bilanţ la şase luni pe activitatea fiecărui minister, aflat în plină desfăşurare în aceste zile, este o idee bună, însă modul de execuţie arată din prima clipă că administratorii banului public nu au obişnuinţa de a lucra cu obiective asumate şi rapoarte privind stadiul de atingere a acestora.
În mod normal, raportul la şase luni de activitate ar fi trebuit să se axeze pe obiectivele asumate în proiectul de buget pe 2018.
Scria în proiectul de buget al Ministerului transporturilor că trebuie să producă de 20 de ori mai multe hârtii decât anul trecut? Nicio problemă.
Prima „realizare” din bilanţul la şase luni al ministrului transporturilor dat ieri publicităţii este: „1.230 de documente iniţiate/elaborate/semnate, de 22 de ori mai mult decât în acelaşi semestru din 2017”. Serios? Aţi semnat 1.230 de documente în 2018? Extraordinar!
Ce-or fi spus funcţionarii din Ministerul Transporturilor când au primit sarcina săptămâna trecută să realizeze „punctajul” ministrului transporturilor la şase luni de mandat? Ce putem să scriem despre ce-am făcut în prima parte a anului? „Păi am făcut de 20 de ori mai multe hârtii ca anul trecut.”
Altfel, demersul este corect şi este un prim pas pentru a întrezări un avans în administrarea mai transparentă şi mai eficientă a banului public.
Măcar şi faptul că pentru prima dată în ultimii ani se vorbeşte despre „ce a fost” şi nu „despre ce se va face”, ca în cele trei programe de guvernare pentru care partidul de la putere a cerut până acum votul Parlamentului.
Însăşi această strategie de a înnoi la şase luni guvernul şi premierul iată că dă roade la opinia publică. Discutăm de bilanţ la şase luni, în loc să discutăm de un bilanţ la un an şi jumătate, de când a fost preluată conducerea noului guvern.
Noroc cu cei 29 de kilometri de autostradă deschişi zilele trecute, şi aceştia fără recepţie finală – procedură de deschidere parţială menţionată special de către Transporturi ca fiind una din realizările primelor şase luni.
Legarea Gării de Nord de aeroport pe calea ferată rămâne în continuare la stadiul de proiect, noul terminal de la aeroportul Otopeni, de care este nevoie azi, nu peste cinci ani, nu are nici studiu de fezabilitate, iar trecerea munţilor cu autostradă nu are soluţii.
Din păcate, Ministerul Transporturilor, de la care se aşteaptă de fapt astăzi cel mai mult în România, nu schimbă nimic în modul de administrare a banilor pentru marile proiecte de infrastructură astfel încât să aibă alte rezultate.
Încercarea guvernului Cioloş de a separa banii de reabilitări de drumuri naţionale de banii pentru proiecte noi de infrastructură s-a soldat doar cu schimbarea denumirii CNADR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale) în CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).
Singura soluţie pentru a avansa în realizarea obiectivelor de infrastructură necesare este identificarea a cinci-zece proiecte majore şi individualizarea acestora în companii de proiect cu finanţare şi execuţie bugetară separată.
Astfel, pentru autostrada Sibiu-Piteşti ar trebui înfiinţată o companie separată, cu buget multianual, cu un director ales din sectorul privat şi un board de supraveghere numit de guvern, preşedinţie şi societatea civilă.
Această companie de proiect trebuie să îşi prezinte bilanţul la fiecare trei luni, să asigure continuitatea ţinerii avizelor, a colaborării între ministere şi agenţii specializate şi a accesării finanţării de la Uniunea Europeană pentru atingerea obiectivului.
Fără o responsabilizare individuală şi scoaterea de la oala comună a bugetului Transporturilor a proiectelor importante, acestea nu vor înainta în măsura aşteptată.
La fel şi pentru centura Bucureştiului, Comarnic-Braşov sau noul terminal de la Otopeni. Doar companii de proiect, individuale, având ca obiectiv realizarea fiecăruia dintre aceste proiecte de infrastructură vor putea oferi posibilitatea de a urmări relaţia dintre sumele alocate şi avansul lucrărilor.
De asemenea, se va vedea imediat cum guvernul taie de la investiţiile esenţiale, care pot asigura competitivitatea economică a României, pentru a deturna banii către cheltuieli curente, salarii şi pensii.
Exerciţiul prezentării bilanţului la şase luni pe fiecare minister este degeaba dacă nu se raportează obiectivele asumate în proiectul de buget şi dacă nu se corelează cu banii cheltuiţi în această perioadă.
Imensa maşină de tocat bani a administraţiei publice din România va învăţa foarte greu să dea socoteală. Singurul moment în care poate fi trasă la răspundere este atunci când se alocă banii.
Funcţionarii pun hârtii peste hârtii până se votează bugetul. Odată bugetul aprobat, nu îi mai întreabă nimeni ce s-a întâmplat în mod real cu fondurile alocate în relaţie cu obiectivele asumate. Exercţiile de bilanţ fără raportarea la obiectivele iniţiale şi banii cheltuiţi sunt vorbe goale.
