• Leu / EUR4.8831
  • Leu / GBP5.7936
  • Leu / USD4.8176
Eveniment

Raportul anual Doing Business/Banca Mondială: Demararea afacerilor în România a devenit mai dificilă, dar plata taxelor se face mai uşor

Raportul anual Doing Business/Banca Mondială: Demararea afacerilor în România a devenit mai dificilă, dar plata taxelor se face mai uşor

Resursa internă, fără impact: carburanţii fără taxe sunt mai scumpi în România decât în state fără resurse. Ce idei pentru ieftinirea motorinei are Consiliul Concurenţei

27.10.2016, 00:05 355

Să începi o afacere în România a devenit mai complicat prin creşterea timpului necesar înregistrării în scopuri TVA, dar sunt progrese importante în privinţa uşurării plăţilor de taxe, arată raportul Doing Business al Băncii Mondiale  pentru 2017.

„În România este mai greu să porneşti o afacere din cauza schimbărilor făcute la înregistrarea TVA“, arată raportul citat.

România a urcat o poziţie în cadrul clasamentului Băn­cii Mondiale Doing Business, ocupând locul 36 din 190 de ţări, faţă de poziţia 37 ocupată anul trecut.

Clasamentul măsoară uşurinţa de a face business şi ia în considerare criterii pre­cum pornirea unui business, obţinerea autorizaţiilor, accesul la finanţare, fiscali­tate, accesul la pieţe de des­facere şi insolvenţă. Topul, realizat de Banca Mondială, se referă la întreprinderile mici şi mijlocii.

Faţă de anul trecut, România a pierdut 17 poziţii în categoria uşurinţei de a porni o afacere, ajungând pe locul 62 faţă de 45 anul trecut. Potrivit raportului Băncii Mondiale, durata medie pentru a porni un business este de 12 zile, faţă de 8 zile anul trecut. Banca Mondială notează că „în România este mai greu să porneşti o afacere din cauza schimbărilor făcute la înregistrarea TVA“.

România a făcut totuşi progrese la capitolul „Plata taxelor“, unde a reuşit să urce 5 poziţii, ajungând pe locul 50 faţă de 55, cât era anul trecut, în mare parte din cauza scăderii fiscalităţii.

România stă cel mai bine la capitolul „obţinerea de credit“, unde ne clasăm pe locul 7, la fel ca anul trecut.

Conform raportului, România stă cel mai prost la obţinerea electricităţii şi la obţinerea autorizaţiilor de cons­truire. La electricitate, România a fost plasată pe locul 134 din 190, un rezultat chiar mai slab decât anul trecut, când ocupam locul 133. La obţinerea autorizaţiilor de construire, am făcut o serie de progrese, însă nu reuşim să trecem de jumătatea clasamentului, clasându-ne abia pe poziţia 95. Anul trecut România ocupa poziţia 105 la acest capitol.

România a reuşit să depăşească mai multe ţări din regiune, precum Bulgaria (locul 39), Rusia (locul 40), Ungaria (locul 41), însă este depăşită de departe de Polonia, care ocupă locul 24, şi de Slovenia, ocupanta locului 30.

Pe primul loc în top se află Noua Zeelandă, urmată de Singapore, Dane­marca şi Hong Kong. Una dintre surprizele din clasament este Mace­donia, care rămâne în top 10 în uşurinţa de a face business.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8831
Diferență: -0,1595
Ieri: 4.8909
Azi: 4.8176
Diferență: 1,53
Ieri: 4.7450
Azi: 5.7936
Diferență: 0,416
Ieri: 5.7696
Azi: 5.0705
Diferență: 0,6451
Ieri: 5.0380