• Leu / EUR4.7509
  • Leu / GBP5.5172
  • Leu / USD4.1988
Eveniment

Cum răspunde un director din ministerul Finanţelor la întrebarea privind casele de marcat cu jurnal electronic: „Nimic nu e uşor pe pământ şi roua e sudoarea privighetorilor care au ostenit toată noaptea cântând"

Cum răspunde un director din ministerul Finanţelor la întrebarea privind casele de marcat cu jurnal electronic: „Nimic nu e uşor pe pământ şi roua e sudoarea privighetorilor care au ostenit toată noaptea cântând"

Autor: Alex Ciutacu

13 feb 2019 795

Casele de marcat cu jurnal electronic ar urma să fie legate la baza de date a ANAF-ului începând din a doua jumătate a anului 2019, după ce în prima parte se va finaliza implementarea acestora, confirmă Doru Dudaş, director general în Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul conferinţei anuale de taxe a PwC România.

Întrebaţi când vor fi legate casele de marcat cu jurnal electronic de serverele ANAF, un reprezentat al ministerului de Finanţe a debutat cu o referinţă din opera lui Lucian Blaga.

„Această temă a caselor de marcat îmi aduce în minte un vers, al unui mare clasic român, care sună aşa: <<Nimic nu e uşor pe pământ şi roua e sudoarea privighetorilor care au ostenit toată noaptea cântând>>”, a spus Doru Dudaş, director general în cadrul Ministerul de Finanţe.

Drept concluzie, Finanţele susţin că până la finalul acestui an, sistemul de case de marcat electronice şi raportarea care vine odată cu acesta ar trebui să fie în funcţiune.

 „Marţi erau în piaţă 463.000 de aparate noi, 358.000 aparate fiscalizate prin atribuirea seriei fiscale unice şi 273.000 de apare instalate în funcţiune. Sunt astăzi 78 de modele de case de marcat care acoperă toate sectoarele de economie. Trebuie să ajungem undeva la 700.000 – 750.000 de aparate instalate. Se va finaliza pe la mijlocul acestui an. După ce se finalizează această etapă, urmează să discutăm etapa conectării şi în a doua parte a acestui an apreciez că vom fi pregătiţi să facem această conectare (n.red: cu serverele ANAF)”, a explicat Doru Dudaş.



 



 



 

 

 



 



 



 



 

 

 

 

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7509
Diferență: -0,103
Ieri: 4.7558
Azi: 4.1988
Diferență: 0,5508
Ieri: 4.1758
Azi: 5.5172
Diferență: 0,5926
Ieri: 5.4847
Azi: 4.2187
Diferență: 0,4189
Ieri: 4.2011