Eveniment

Răsturnare de situaţie: Acuzaţiile de abuz sexual aduse lui Kevin Spacey şi Steven Seagal au fost respinse de procurorii americani

Răsturnare de situaţie: Acuzaţiile de abuz sexual...

Autor: Ana Obretin

05.09.2018, 11:08 359

Kevin Spacey, care a fost eliminat din distribuţia serialului "House of Cards" după ce mai mulţi bărbaţi l-au acuzat de abuz sexual, era cercetat de Procuratura din Los Angeles după ce o cunoştinţă a actorului, al cărei nume nu a fost făcut public, a spus că acesta l-a molestat sexual în 1992.

În cazul lui Spacey, Procuratura din Los Angeles a anunţat că nu va deschide un proces pentru că fapta a fost prescrisă.

Acelaşi motiv îl vizează şi pe Steven Seagal, care, în ultimele luni, a fost acuzat de mai multe femei de comportament sexual nepotrivit. Astfel, în martie, două femei l-au acuzat de viol pe Seagal, una spunând că fapta a avut loc în 1993, cealaltă, în 2002, pe când ea avea 17 ani. Şi actriţa Portia de Rossi, soţia realizatoarei TV Ellen DeGeneres, l-a acuzat că, în timpul unui casting, i-a desfăcut fermoarul pantalonilor. Acuzaţii de hărţuire sexuală i-a adus şi actriţa Julianna Margulies, starul serialului "The Good Wife".

În ceea ce îl priveşte pe Anthony Anderson, în vârstă de 47 de ani, primele acuzaţii au apărut în presa americană în luna iulie.

O femeie care s-a ocupat de catering pentru un eveniment organizat de actor l-a acuzat pe starul serialului "Black-ish" - rol pentru care, în iulie, acesta a fost nominalizat la premiile Emmy - de atac sexual.

În acest caz, procurorii au decis să respingă acuzaţiile, după ce femeia a refuzat să depună mărturie.

Totuşi, în ceea ce îi priveşte pe Kevin Spacey şi Steven Seagal, aceştia sunt vizaţi şi de alte anchete, tot în urma unor acuzaţii de abuz sexual.

De la debutul mişcării #MeToo, numeroase personalităţi din mediul de afaceri, politică şi divertisment au fost acuzate de diverse forme de abuz sexual, carierele multora încheindu-se abrupt.

Peste o sută de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Până în prezent, Weinstein a fost pus sub acuzare, pentru viol şi alte delicte cu caracter sexual, în cazurile a trei femei. Producătorul de film american a pledat nevinovat.

În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul "#MeToo" ("Şi Eu", n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. În plus, au fost bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO