• Leu / EUR4.9430
  • Leu / GBP5.7237
  • Leu / USD4.7005
Eveniment

Război în Ucraina 18 mai 2022

Război în Ucraina 18 mai 2022

Autor: Răzvan Botea

18.05.2022, 00:05 188

NATO: Invazia rusească nu merge conform planului

Secretarul general al NATO a spus că războiul Rusiei în Ucraina nu merge conform planului şi că încercarea Rusiei de a captura regiunea de est a Donbasului bate pasul pe loc, potrivit BBC. Jens Stoltenberg a mai spus că Ucraina ar putea câştiga conflictul. Ministerul Apărării al Marii Britanii estimează că Rusia a pierdut aproximativ o treime din forţa de luptă terestră de la începutul războiului în februarie.

 

Rusia, despre negocieri cu Ucraina: Sub nicio formă

Rusia spune că nu au loc discuţii de pace cu Ucraina „sub nicio formă“, pentru că „Ucraina s-a retras din proces“, potrivit Mediafax. Rusia şi Ucraina nu poartă discuţii „sub nicio formă“, a declarat ministrul adjunct de externe Andrei Rudenko, pentru Interfax, agenţie citată de Sky News. „Nu, negocierile nu au loc“, a spus Andrei Rudenko. „Ucraina s-a retras practic din procesul de negociere“, a mai spus ministrul adjunct de externe rus.

 

Preţul petrolului creşte pe măsură ce eforturile UE de interzicere a petrolului rusesc se înteţesc

Petrolul a atins marţi cel mai ridicat nivel din ultimele şapte săptămâni, susţinut de eforturile continue ale UE pentru interzicerea importurilor de petrol rusesc, care ar restrânge oferta, dar şi pe fondul atenuării blocajelor Covid din China, scrie Reuters, potrivit Mediafax. Miniştrii de externe ai UE au eşuat luni în efortul lor de a face presiuni asupra Ungariei pentru a ridica veto-ul asupra embargoului petrolier propus. Însă unii diplomaţi consideră acum că summitul din 30-31 mai ar fi momentul potrivit pentru a se ajunge la un acord privind o interdicţie treptată a petrolului rusesc.

 

ONU încearcă să negocieze cu Rusia ridicarea blocadei asupra transportului de cereale din Ucraina, pentru a preveni penuria de alimente

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antönio Guterres urmăreşte un acord cu Rusia, Turcia şi alte naţiuni pentru a deschide exporturile de alimente ucrainene către pieţele mondiale şi pentru a preveni o posibilă penurie de alimente la nivel mondial, potrivit diplomaţilor familiarizaţi cu efortul, citaţi de The Wall Street Journal. Rusia a închis porturile Ucrainei la Marea Neagră pentru a slăbi ţara şi a-i cuceri coasta. Guterres a cerut Moscovei să permită unele transporturi de cereale ucrainene în schimbul unor măsuri de facilitare a exporturilor ruseşti şi belaruse de îngrăşăminte cu potasiu.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9430
Diferență: -0,0546
Ieri: 4.9457
Azi: 4.7005
Diferență: 0,6208
Ieri: 4.6715
Azi: 5.7237
Diferență: -0,0367
Ieri: 5.7258
Azi: 4.9319
Diferență: 0,793
Ieri: 4.8931