Eveniment

Răzvan Burleanu, preşedinte FRF: Ceea ce s-a întâmplat în Germania, de fapt îţi ascunde că la nivelul societăţii noastre avem nevoie de asemenea elemente care să ne facă mândri. Niciodată în istorie, o naţională a României nu au mai fost susţinută de 45.000 de români la un meci în străinătate

Autor: Mircea Nica

12.03.2025, 22:25 217

Meciul de fotbal din Germania din cadrul Euro 2024 ascundea de fapt că la nivelul societăţii româneşti era nevoie de elemente care să ne facă mândri, iar susţinerea pe care a primit-o naţionala României la meciul din Germania a fost un eveniment istoric, a spus în această seară Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), la evenimentul de lansare a filmului. 

„Ceea ce s-a întâmplat în Germania, de fapt ascunde că la nivelul societăţii noastre avem nevoie de asemenea elemente care să ne facă mândri că suntem români. Că în momentul în care noi devenim naţiunea care aduce cel mai mare număr de spectatori în inima Germaniei, după ţara gazdă, Germania şi aici introduc şi pe turci, care sunt vreo 6 milioane în Turcia, noi am fost acolo. Gândiţi-vă, niciodată în istorie o naţională a României nu au mai fost susţinută de 45.000 de români la un meci. Şi nu doar că au stat acolo ascunşi, ci pur şi simplu au mărşăluit din centrul oraşului până la stadion şi toţi dintre ei mândri că sunt români, îmbrăcând tricolorul. Acesta, de fapt, este, să spunem, moştenirea pe care generaţia de suflet o lasă”, a spus Răzvan Burleanu. 

Plecând de la efectul creat odată cu acel meci, Răzvan Burleanu a mai spus că de aceea, după susccesul filmului de anul trecut, „În Inima Naţionalei”, s-a dorit continuarea cu această poveste.

„Ne-am dorit, cu atât mai mult, ca după succesul filmului de anul trecut, în inima naţionale, să continuăm cu această poveste, să putem să intrăm şi mai mult în bestialul echipei naţionale. De aceea, practic, vom descoperi în cele trei episoade povestea de pe durata Euro 2024, vom descoperi totodată o poveste unică de viaţă a lui Mircea Lucescu, care revine după 38 de ani la echipa naţională, la fel cu un singur vis, să ducă echipa naţională la următorul campionat, la următorul campionat mondial”, a mai spus Răzvan Burleanu. 

Răzvan Burleanu a mai adăugat că FRF este prima federaţie din Europa care şi-a asumat producţii cinematografice. 

„Ne bucurăm foarte mult să fim în acest spaţiu într-un cinematograf, să descoperim şi noi industria cinematografică despre care nu ştiam, recunosc, aproape nimic. Deja suntem prima federaţie din Europa care şi-a asumat producţii cinematografice. La fel cum am fost şi primii în alte lucruri, fie că vorbim de formate competiţionale şi multe alte lucruri. Aşa că vom continua. Şi bineînţeles, Remus Achim a fost partenerul nostru încă de la bun început şi omul care ne-a şi inspirat. Fiindcă nu ştiam prea multe despre foto, aşa cum nu ştiam noi despre industria cinematografică”.

După succesul primului film documentar despre Echipa Naţională, Federaţia Română de Fotbal anunţă lansarea unui nou proiect video. Este vorba despre mini-seria „Generaţia de Suflet”, un documentar în trei episoade care va fi disponibil în luna martie 2025 pe o platformă de streaming
„Generaţia de Suflet” aduce în prim-plan tricolorii care au reuşit să unească o ţară întreagă prin performanţele şi atitudinea lor. Documentarul promite imagini inedite din cantonament, momente de tensiune şi bucurie, dar şi interviuri exclusive cu jucătorii, staff-ul tehnic şi jurnaliştii care au fost prezenţi alături de ei la EURO 2024 şi în Liga Naţiunilor. Fostul selecţioner Edward Iordănescu şi actualul selecţioner Mircea Lucescu completează lista cu personaje care vorbesc despre parcursul acestei generaţii de jucători.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF HR TRENDS