Eveniment

Răzvan Sighinaş, Chief Information Officer, ING Bank România: Degeaba vorbim de mod de lucru hibrid dacă eu am nevoie să merg la un şef să îmi pună o ştampilă. Din păcate digitalizarea în business şi în mediul public a fost fosucată pe partea din faţă, pe utilizator. Iar dacă nu digitalizezi procesele interne, nu are impactul ţintit

Conferinţa ZF HR Trends 2022: Resetarea pieţei muncii

Răzvan Sighinaş, Chief Information Officer, ING Bank...

Autor: Alexandra Cepăreanu

24.03.2022, 12:42 86

Răzvan Sighinaş, chief information officer în cadrul ING Bank România, consideră că organizaţiile, atât cele din zona de business, cât şi din sectorul public, ar trebui să digitalizeze şi procesele interne pentru a putea aplica modul de lucru hibrid.

„Degeaba vorbim de mod de lucru remote sau hibrid dacă eu am nevoie să merg la un şef să îmi pună o ştampilă pe anumite documente. Eşti automat blocat într-un mod de lucru care nu are legătură cu productivitatea. Din păcate digitalizarea şi în ecosistemul de business şi în mediul public a fost concentrată pe partea din faţă, iar dacă nu digitalizezi procesele interne, digitalizarea nu are impactul ţintit. Noi nu suntem 100% digitalizaţi, dar focusul nostru este în această zonă”, a spus Răzvan Sighinaş în cadrul conferinţei ZF HR Trends 2022: Resetarea pieţei muncii, că media timpului de lucru a angajaţilor este de şase ore.

El a adăugat că un element important în contextul pandemiei a fost comunicarea dintre angajaţi şi dintre departamentele din interiorul companiei.

„A fost un şoc în cultura organizaţională toată această mutare de la birou în online - de la obiceiul de a ne vedea, a colabora, a zâmbi, am ajuns să ne vedem în faţa laptopurilor -. Am făcut investiţii, am dezvoltat platforme de social media interne, de colaborare, de cotent management, şi le-am democratizat major. Comunicarea a fost cea mai importantă componentă şi am deblocat comunicarea pe orizontală.”

 

Alte declaraţii

Deşi lucrăm în bancking, cu prezenţă de 100 de birouri în ţară, flexibilitatea e modul nostru de lucru. Încă dinainte de pandemie aveam un setup remote, angajaţii aveau deja dispozitive şi infrastructură de comunicare la dispoziţie. La noi, pandemia a avut mai mult impact cultural, şi ne-a trecut de la circa 10% muncă remote, la 96% work from home în 24 de ore. În măsura în care am avut mici echipe care nu au putut trece remote imediat.

Noi, din zona de IT,  avem nişte modele de a munci de la distanţă, agile working ne-a dat nişte reflexe să facem lucrurile astea şi încercăm să externalizăm în toată organizaţia, să îi învăţăm pe toţi colegii, pentru a ne asigura că facem ce trebui. Când toată organizaţia foloseşte o astfel de disciplină pentru a colabora nu mai interesează pe nimeni de unde lucrezi, dacă eşti în România sau nu. Am reuşit să exportăm din zona de IT nişte practici spre alte departamente.

La noi, luni vin la birou 30-35% dintre angajaţi, marţi 48%, miercuri mai puţini, joi ca marţi - adică circa 48%, vineri mai puţin.

Cum facem cu angajaţii din sucursale? Şi în perioada de pandemie am implementat un proces de continuitate de business. I-am lăsat să decidă care dintre ei pot fi prezenţi în sucursale pentru două săptămâni şi apoi se roteau. Şi când nu erau prezenţi în birou ei puteau să îşi îndeplinească circa 99% din sarcini acasă. Noi am investit ani la rând în infrastructura digitală şi am putut să le oferim această posibilitate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO