Eveniment

Reacţia lui Tăriceanu după decizia şoc a lui Iohannis de ieri: Revocarea şefei DNA, finalul unui asediu nereuşit al instituţiilor nedemocratice

Reacţia lui Tăriceanu după decizia şoc a lui Iohannis...

Autor: Gabriel Pecheanu

10.07.2018, 10:14 993

”Ne aflăm astăzi la finalul unui asediu nereuşit al instituţiilor nedemocratice asupra instituţiilor rezultate din votul românilor, care a generat însă costuri masive: mii de destine frânte în urma abuzurilor, o mare neîncredere în societatea românească în legătură cu actul de justiţie şi o divizare a societăţii. Deciziile şi acţiunile din următoarele săptămâni vor arăta dacă vom merge spre normalitate şi pentru a repune societatea pe drumul cel bun, lăsând în urmă anii de abuzuri, conflicte şi divizare. Decretul semnat de preşedinte este un act de normalitate în condiţiile abuzurilor şi încălcărilor repetate ale Constituţiei comise în mandatul fostei şefe a DNA şi a deciziei CCR. Mai important decât decretul este să înţelegem momentul în care se află România astăzi, pentru că revocarea şefei DNA vine după mai bine de 10 ani de când fostul preşedinte Traian Băsescu a instituit un sistem ilegal, anticonstituţional al cărui scop a fost acapararea puterii în România, folosind metode antidemocratice - de la fabricarea de dosare liderilor politici incomozi, la abuzuri împotriva unor oameni care nu erau implicaţi politic, dar care au avut ghinionul să devină adversarii unor personaje cheie ale sistemului, cum a fost cazul Marianei Rarinca”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

În opinia preşedintelui Senatului, după 2014 ”sistemul a scăpat complet de sub control şi a generat abuzuri care au amintit de Securitatea anilor ’50”.

”În foarte multe cazuri, actul de justiţie a fost denaturat: dosare fabricate, oameni politici purtaţi în cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi, anchete declanşate împotriva unor decizii de oportunitate ale Guvernului, cu sute de mii, dacă nu milioane de oameni ale căror telefoane au fost ascultate. Pentru a completa acest tablou al abuzurilor şi încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a fost pusă la punct o maşinărie de manipulare, cu UM din presă care răspundeau la comenzi; şi aici am mari rezerve legate de implicarea unor oameni din servicii în susţinerea acestei maşinării”, a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE susţine că rezultatul a fost divizarea întregii societăţi româneşti.

”Mulţi tineri, de altfel poate bine intenţionaţi, au fost manipulaţi să iasă în stradă în baza unor lozinci şi minciuni – şi chiar când aceştia nu au mai ieşit (cum este cazul ultimelor săptămâni), maşinăria de manipulare a continuat să alimenteze ura şi resentimentele din societate. Pe fond, decizia preşedintelui rezolvă prea puţine lucruri şi lasă multe semne de întrebare: ce se întâmplă cu protocoalele şi ce garanţii există că acestea nu vor mai fi instrumente folosite în mod curent? Care vor fi limitele puse în acţiunile serviciilor şi mă refer aici în special la explozia numărului de ascultări de telefoane? Cum poate fi realizată o schimbare de mentalitate la nivelul DNA? S-a instituit o mentalitate a abuzului – în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor au fost de multe ori privite drept obstacole inutile pentru finalizarea unor dosare, care nu trebuie să continue după revocarea procurorului-şef al DNA. Citez una din declaraţiile de ieri ale şefei DNA: „voinţa politică este pentru blocarea anchetelor, pentru blocarea justiţiei”. Nu pot să nu constat perpetuarea mentalităţii conform căreia „noi suntem DNA”. Cu alte cuvinte, cei care au condus vremelnic DNA au ajuns să confunde acţiunile lor antidemocratice, menite să le ofere cât mai multă putere, cu actul de Justiţie, iar forul democratic suprem – Parlamentul – este pentru ei o piedică”, a mai afirmat Tăriceanu.

În opinia preşedintelui Senatului, ”acum” este momentul aflării unor răspunsuri viabile.

”Este singura cale prin care vom repune Justiţia pe baze democratice, inclusiv acţiunile anticorupţie şi prin care putem rezolva divizarea societăţii româneşti. Modul în care dăm aceste răspunsuri este însă esenţial! Fiecare instituţie trebuie să îşi facă datoria şi mă voi referi, momentan, la Parlament şi CSM. Parlamentul are responsabilitatea de a genera un cadru legislativ care să susţină drepturile şi libertăţile cetăţenilor – fie că vorbim de recentele legi ale Justiţie, fie că vorbim despre înfiinţarea unei autorităţi independente- , astfel încât abuzurile legate de ascultarea telefoanelor românilor să nu mai aibă loc. CSM are un rol important, de a repune în echilibru balanţa din justiţie. CSM este instituţia chemată să se asigure că mentalitatea care a încurajat abuzurile, care a fost instaurată la nivelul DNA, nu va fi perpetuată sub noua conducere. CSM este chemat să vegheze că protocoalele dintre servicii şi instituţiile din justiţie nu vor mai funcţiona”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO