Eveniment

Reacţia ministrului Sănătăţii, despre cadrele medicale infectate: Este o meserie în care şi există acest risc

Reacţia ministrului Sănătăţii, despre cadrele...

Autor: Cosmin Pirv

08.04.2020, 19:21 559

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Sibiu referitor la cadrele medicale cu COVID-19 că în această meserie există şi acest risc. „Aceste infectări vin într-un context în care, din abnegaţie, poate la un moment dat omitem ceva”, a spus Tătaru.

„Este o meserie în care există acest risc. Atâta timp cât ne asumăm să facem o meserie, aş recomanda colegilor mei, sunt şi eu chirurg, să respectăm nişte precauţii. Aceste infectări vin într-un context în care, din abnegaţia cu care ne facem meseria, poate la un moment dat omitem ceva. Am o rugăminte: aveţi grijă de voi pentru a avea grijă şi de ceilalţi”, a spus ministrul Sănătăţii.

El a precizat că scopul cadrelor medicale este de a proteja populaţia României. „Nu vreau să ne gândim să ne protejăm pe noi, ca şi cadre medicale, avem de protejat un întreg sistem sanitar, o întreagă populaţie a României”, a mai spus Tătaru.

Acesta a precizat că în toate judeţele sunt cadre medicale infectate. Numai în Suceava sunt, potrivit ministrului, peste 150 de cadre medicale cu COVID-19.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO