• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Eveniment

Recensământ, date definitive: 86,5% ortodocşi, 4,6% romano-catolici, 3,2% reformaţi, 0,2% atei

Populaţia stabilă a României la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane, faţă de recensământul anterior, din 2002, conform rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor - 2011.

Din totalul populaţiei stabile a României la 20 octombrie 2011, şi-au declarat structura confesională 18.861.900 de persoane.

"86,5% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă, 4,6% s-au declarat de religie romano-catolică, 3,2% de religie reformată, iar 1,9% penticostală", potrivit datelor prezentate de INS.

Ponderi între 0,4% şi 0,8% au înregistrat următoarele religii: greco-catolică (0,8%), baptistă (0,6%) şi adventistă de ziua a şaptea (0,4%). Persoanele de altă religie decât cele prezentate mai sus reprezintă 1,8% din total. Fără religie" sau atei s-au declarat 0,2%.

"La recensământul din 20 octombrie 2011, înregistrarea etniei, limbii materne şi a religiei s-a făcut pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate. Pentru persoanele care nu au vrut să declare aceste trei caracteristici, precum şi pentru persoanele pentru care informaţiile au fost colectate indirect din surse administrative, informaţia nu este disponibilă pentru aceste trei caracteristici", au precizat reprezentanţii INS.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396