Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis ieri arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vîntu, fostul patron al Realitatea TV, de numele căruia se mai leagă şi cel mai mare faliment financiar din istoria modernă a României - FNI -, a lui Liviu Luca, intangibilul sindicalist până în această săptămână, precum şi a altor opt persoane, toate acuzate de delapidarea Petromservice cu 83 mil. euro şi de prejudicierea bugetului statului cu o sumă uriaşă, de 98 mil. euro.
Există şi posibilitatea recursului, care se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.
Istoria Petromservice este veche şi complicată. În 2002 ministrul economiei de la acea vreme, Dan Ioan Popescu, a hotărât desprinderea din Petrom a activităţilor auxiliare extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale pentru a face compania mai suplă şi mai atractivă pentru privatizare.
Petromservice a preluat o serie de active anexe ale Petrom, precum şi peste 15.000 de angajaţi. Jumătate din acţiunile companiei erau controlate la înfiinţare de către Asociaţia Salariaţilor din Petrom, condusă de Liviu Luca, unul dintre cei mai puternici lideri de sindicat din România, iar celelalte 50% erau deţinute de circa 8.500 de persoane fizice, majoritatea salariaţi ai Petrom.
Însă, în 2008, OMV a plătit 328 de milioane de euro pentru a prelua activitatea Petromservice. Un an mai târziu PSV Company, fosta Petromservice, a intrat surprinzător în faliment, la doar un an după ce a încasat banii.
Unde s-au dus de fapt banii?
Probele administrate de procurori susţin că a fost vorba despre o falimentare controlată, care a dus la prejudicierea societăţii cu suma de 83,1 mil. euro şi la afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.
Probatoriul administrat a arătat că falimentarea controlată a Petromservice a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.
Cine sunt inculpaţii
Sorin Ovidiu Vîntu
Liviu Luca
Octavian Ţurcan, om de afaceri moldovean, mâna dreaptă a lui Vîntu
Fostul director general al Petromservice Gheorghe Şupeală
Fostul director financiar al Petromservice Zizi Anagnostopol
Omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă
Răzvan Florin Râmboacă
Daniela Braşoveanu
Ioan Bohâlţeanu
Delapidarea s-a produs prin intermediul a 22 de companii offshore
Dintre cele 22 de companii offshore, 13 îl au ca beneficiar real pe omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, trei pe Sorin Ovidiu Vîntu, cei doi fiind beneficiari reali şi la o altă companie offshore.
Alte două companii, una înfiinţată în 2003 şi alta în 2006 îl au ca beneficiar real pe Liviu Luca.
Procurorii au mai stabilit că suma de 14,2 mil. de euro a ajuns în contul Realitatea Media - al cărei patron a fost până la începutul acestui an Sorin Ovidiul Vîntu - prin trei operaţiuni, în 2007, 2008 şi 2009, când de la Petromservice au fost virate sume de bani prin conturile mai multor companii offshore, potrivit referatului prin care procurorii PICCJ cer arestarea preventivă a lui Vîntu.
Probele obţinute în urma comisiei rogatorii internaţionale solicitate în dosarul fraudării Petromservice arată că cele 22 de companii offshore prin intermediul cărora s-au realizat achiziţiile de acţiuni şi fraudarea patrimoniului companiei sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian. "Din declaraţiile depuse la deschiderea conturilor bancare (…) rezultă că toate companiile offshore prin intermediul cărora s-au realizat achiziţiile de acţiuni şi fraudarea patrimoniului S.C. Petromservice S.A. sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian, care au contribuit astfel în mod nemijlocit la săvârşirea infracţiunii de delapidare", au scris procurorii în referatul prin care cereau arestarea preventivă a inculpaţilor.
Confidenţialitatea beneficiarului real al unei companii offshore este asigurată prin desemnarea unor acţionari nominali şi a unor directori nominali, care figurează în mod formal în actele constitutive ale companiei, însă nu au dreptul de a administra patrimoniul şi nu au nicio iniţiativă în activitatea acesteia. Sediul companiilor offshore se stabileşte în aceeaşi modalitate prin atribuirea formală a adresei la care funcţionează directorul nominal.
Pentru a îngreuna identificarea beneficiarului real, o companie offshore poate figura, la rândul ei, ca acţionar sau administrator al unei alte companii, eventual înmatriculate în alt stat, procedeul putând fi repetat de mai multe ori. Toate formalităţile de înmatriculare a unei companii offshore se realizează prin intermediul unor agenţii specializate, care desemnează dintre angajaţii săi directorii şi acţionarii nominali, atribuie adresa la care urmează să funcţioneze compania şi se ocupă de ţinerea evidenţei contabile sau de plata impozitelor.
Directorii nominali îşi închiriază practic numele, în schimbul unui onorariu, astfel încât unii dintre ei figurează în sute sau mii de societăţi comerciale, după cum la adresa agentului specializat figurează înmatriculate sute de alte societăţi. În momentul desemnării, directorul nominal întocmeşte un document în care indică cine sunt adevăraţii acţionari ai companiei. De asemenea, adevăratul proprietar poate fi împuternicit să efectueze acte în numele companiei, în special operaţiuni bancare.
"Astfel, beneficiarul real controlează întreaga activitate a companiei, fie în mod direct, încheind acte în baza procurii şi dispunând efectuarea de plăţi bancare prin ordine de plată sau prin intermediul internet bankingului, fie în mod indirect, prin dispoziţii transmise directorului nominal", menţionează procurorii. "Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu participa la întâlniri ca reprezentant al S.C. Petromservice S.A. şi angaja societatea în faţa partenerilor străini, aşa cum rezultă din mesajele de poştă electronică identificate cu prilejul percheziţiei informatice efectuate în cauză, care atestă şi că directorul general Şupeală Gheorghe îi era în fapt subordonat funcţional.
Totodată, a rezultat că inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu se implica direct în activitatea S.C. Petromservice S.A. şi îi dădea indicaţii inculpatului Luca Liviu cu privire la deciziile pe care urma să le ia, reproşându-i dacă acesta adopta o altă conduită", susţin procurorii.
În aceste împrejurări, la scurt timp după ce în patrimoniul părţii vătămate a intrat suma de 323.059.381 euro obţinută din vânzarea activităţii de servicii petroliere, inculpaţii au acţionat pentru a transfera lichidităţile în patrimoniul unor companii pe care le controlau, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 de euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) şi SC GM Invest SA (1.300.000 euro).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels