1. SERVE – Milemium alb, Riesling, Sauvignon Blanc, Tămâioasă Românească
2. Paul Mas Vignobles – Sauvignon Blanc 2018
3. Casa de Vinuri Cotnari – Colocviu la Moscova, Grasă de Cotnari 2017
„La economie învăţăm că măsurătorile numerice sunt fie cardinale, fie ordinale. Măsurătorile cardinale au unităţi constante de măsurare care pot fi comparate şi manipulate matematic cu uşurinţă. Greutatea (măsurată cu un cântar) şi lungimea (măsurată în picioare sau metri) sunt măsurători cardinale. Fiecare kilogram sau kilometru este la fel.
Măsurătorile ordinale sunt diferite - oferă doar o ordonare în serie. Dacă te-aş ruga să evaluezi trei vinuri de la cel preferat la cel care îţi place cel mai puţin, de exemplu, ar fi o numărătoare ordinală. Tu şi eu am putea fi de acord cu ordinea (notarea vinurilor cu A peste C peste B, de exemplu) dar probabil nu am fi de acord cu cât mai bun este A comparat cu C. Aş putea crede că e puţin mai bun, dar pentru tine diferenţa ar putea fi mai majoră. Măsurătorile ordinale sunt mai puţin exacte decât cele cardinale, dar sunt potrivite şi necesare când tot ce putem face este să ştim cum se compară relativ câteva produse între ele diferit de situarea lor faţă de un standard absolut. Pentru a oferi un exemplu familiar din sport, se oferă medalia olimpică de aur la săriturile în lungime, în funcţie de o măsurarea cardinală a performanţei (lungimea săriturii) şi se oferă medalia de aur în patinaj artistic în funcţie de scorurile ordinale ale juriului, care sunt măsurători relative, nu absolute (de fapt, în America, notele juriului se numesc ordinale). Evaluarea patinajului artistic este controversată din acelaşi motiv pentru care şi notele criticilor de vin sunt criticate - pentru că se bazează atât de mult pe judecată relativă în loc de măsurătoare absolută.
Deci ce fel de raţionament folosim când gustăm vinurile - evaluăm un standard absolut ca la săritura în lungime sau unul relativ ca în patinajul artistic? Răspunsul este că ambele, dar în proporţii diferite. Un degustător expert va avea o idee precisă despre ce ar trebui să fie un vin şi îl va evalua în consecinţă, dar tu şi eu s-ar putea să evaluăm vinurile diferit, din moment ce abilităţile noastre de a face raţionamente absolute nu sunt foarte bine dezvoltate.
Acesta este un motiv pentru care petrecerile sociale cu degustări în orb de vinuri produc aproape mereu câştigători sau favoriţi neaşteptaţi. Vinurile care ne plac mai mult (relative) nu sunt întotdeauna cele mai bune (absolute) când sunt evaluate de unele singure. Ordinalele şi cardinalele sunt diferite, ca merele şi portocalele (sau Pinot Gris şi Chardonnay). Imaginaţi-vă cum ar arăta săritura în lungime dacă s-ar acorda puncte ordinale de stil. Imaginaţi-vă cum ar arăta patinajul artistic dacă săriturile şi răsucirile ar fi notate de măsurători cardinale cum ar fi distanţa şi timpul petrecut în aer. Aşa-i, aveţi dreptate - nu ar fi o imagine prea frumoasă.
Economiştii sunt învăţaţi că e o greşeală să tratezi clasificările ordinale ca şi cum ar fi clasificări cardinale, dar asta cred că facem uneori noi, iubitorii de vin.”
Mike Veseth – Războaiele Vinului, Editura ASER VINARIUM
A propos! Cumpăraţi cartea! E bună! O găsiţi cam la toate magazinele de vinuri care se respectă, în toată ţara, inclusiv online (de exemplu pe Vinmag aici).”
-------------------------
Ei bine, când m-am hotărât să scriu în Ziarul Financiar pentru Dvs., mi-am promis să vă fiu folositor prin a vă pune în contact cu vinuri care sunt valoroase, combinând cele două sisteme. Şi nu, nu voi mări numărul celor care vă povestesc doar notele personale de degustare sau al celor care se ghidează exclusiv după punctajele criticilor de vin sau după punctajele marilor reviste de vin (acestea din urmă, crescând sau scăzând „scorul” unui vin în funcţie de multe date extrinseci calităţii propriu-zise).
Discreţia. Eleganţa. Curajul de a te opune tentaţiei pentru facil (indusă de piaţă), pentru „ceea ce se vinde”. Iată elemente de profil, comune pentru cele trei vinuri prezentate în acest weekend.
E drept, viaţa modernă, agitaţia, aglomeraţia ne fac să reţinem (şi să apreciem) tuşele mai groase, accentele puternice şi, uneori, stridenţele. Rareori ne găsim timpul şi apetitul pentru produse (nu e vorba doar de vin) mai puţin „ţipătoare”. Nu e vina noastră, aici ne-a împins viteza evului în care trăim. Totuşi, de la vin aşteptăm provocarea reveriei, a clipei suspendate.
1. SERVE – Milenium alb, Riesling, Sauvignon Blanc, Tămâioasă Românească
Cu toţii „ne bazăm” pe SERVE, la o adică.
Constanţa calităţii în timp, brandingul bun, ne salvează în momente în care trebuie să avem un vin bun pe masă din diferite motive. Protocol, oaspeţi din străinătate, momente festive care nu pot fi stricate din cauza inadecvării enogastronomice. Este inutil să spun că e „reductivă” această logică dacă e folosită exclusiv?! Habar n-am. Ştiu doar că se caută mai mult vinurile roşii din Dealu Mare (sau că ăsta e tiparul). Când credeţi că aveţi răgaz, căutaţi pentru răgaz, un alb elegant de la SERVE. Vinificatorul anului, Aurel Rotărescu, a îmbinat magistral Rieslingul (50%) cu Sauvignonul Blanc (35,5%), adăugând pentru farmec şi semnătură puţină Tămâioasă Românească (14,5%). Să mă certaţi dacă nu v-a plăcut.
-----------------------------
2. Paul Mas Vignobles – Sauvignon Blanc 2018
Sudul Franţei (bine şi unitar marketat „Sud de France”), Languedoc-ul, Vin de Pays D’Oc, un experiment reuşit sub ochii noştri, parcurs în ultimile două-trei decenii (din ciclul „iată că se poate”).
Din zonă furnizoare de vinuri ieftine şi – hai să spunem - băubile, Languedoc şi-a schimbat statutul, oferind din ce în ce mai multe vinuri de vârf. Unele ajung în România prin VINEXPERT.
Dacă puteţi trece peste prostioara că vinurile bune nu au cum să fie în sticle cu dop filetat (pilfer, screw-cap), împrieteniţi-vă cu Sauvignon-ul Blanc Paul Mas. Bine, asta dacă vă plac notele de pere verzi, uşor crocante, agrişele, fructul pasiunii, socul sau dacă aveţi nevoie de ceva „fresh” într-o zi toridă (sau la finalul ei). Dacă nu, nu.
-----------------------------
3. Casa de Vinuri Cotnari – Colocviu la Moscova, Grasă de Cotnari 2017
Am lăsat la urmă Grasa de Cotnari, vin sec, de la Casa de Vinuri Cotnari. Soi vechi românesc. Genealogie complicată, dar „punctul de plecare” poate fi fixat dacă nu pe la 1200, măcar în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, cu (la fel de) posibile două vetre: posesiunile din Ardeal ale domnitorului moldovean sau tărâmurile ungureşti. Se aşteaptă de la vinul obţinut din Grasă (un soi fără arome puternice), corp şi dulceaţă. Din acest motiv, Grasa din Colocviu (repet, vin sec) nu e uşor de înţeles. Pentru cine îşi doreşte „substanţă”, corp şi nu are nevoie de zaharuri reziduale, acesta e un vin potrivit.
Puţin înaintea vremurilor. Printre rarele vinuri din piaţă care merg – chiar şi fără mâncare - la o vorbă de-o noapte, la o (din ce în ce mai des uitată) causerie [cozerie], polemică cordială.
