Eveniment

Record de amenzi la Galaţi. În doar trei zile, mii de şoferi au încălcat legea

Record de amenzi la Galaţi. În doar trei zile, mii de...

Autor: Departamentul Corespondenţi

02.11.2018, 14:14 594

Deoarece a fost vorba de o acţiune de amploare, poliţiştii gălăţeni au fost ajutaţi de colegi din judeţele Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea, Vaslui şi Bacău.

În doar trei zile, mii de şoferi au fost amendaţi, valoarea totală a amenzilor fiind de 580.000 de lei.

„În cadrul acţiunii au fost constatate 2.017 contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, dintre care 671 pentru neportul centurii de siguranţă şi 401 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 579.295 lei”, a anunţat IPJ Galaţi.

În urma acţiunii, poliţiştii au reţinut zeci de permise de conducere şi de certificate de înmatriculare şi au întocmit 10 dosare penale.

„Au fost reţinute în vederea suspendării 76 permise de conducere, dintre care 12 pentru consum de alcool, 25 pentru neacordare prioritate pietoni, 11 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric. De asemenea, au fost retrase 61 certificate de înmatriculare şi 18 seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare. În cadrul acţiunii au fost constatate 10 infracţiuni la regimul rutier , dintre care 5 infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, 4 infracţiuni de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi 1 infracţiune de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat”, a precizat IPJ Galaţi.

Acţiunea Poliţiei Rutiere s-a desfăşurat în perioada 30 octombrie-1 noiembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO