Eveniment

Remus Borza: La anul mă las, în politică au carieră amantele şi hoţii

Remus Borza: La anul mă las, în politică au carieră...

Autor: Departamentul Economic

11.06.2019, 22:34 504

În politică au carieră amantele şi hoţii, a declarat marţi fostul consilier guvernamental Remus Borza, care a admis, într-o discuţie televizată despre culisele demiterii sale, că s-ar putea lăsa de politică. 

Borza spune că declaraţiile sale despre aparatul bugetar au fost o surpriză neplăcută pentru premier şi de aici decizia demierii. El a precizat că s-a întâlnit de trei ori ce premierul Viorica Dăncilă, căreia i-a prezentat, atuinci când i s-a propus postul, viziunea sa despre reformă şi despre problemele economice ale ţării, nevoia de prioritizare a investiţiilor în infrastructură, de alocări pentru cercetare şi inovare, precum şi pentru turism. „Avem nevoie de creştere organică, pe producţie şi pe export, dar din păcate am pus la pământ 7.500 de fabrici”, a declarat Remus Borza la Realitatea TV.

Borza spune că nu a vorbit despre concedieri în aparatul bugetar. „Îi putem plăti pe toţi, dar trebuie să îi punem să livreze, este nevoie de creşterea calităţii muncii în aparatul bugetar”, a spus Borza, care a evidenţiat faptul că Guvernul Năstase a lucrat cu 800.000 de bugetari, iar în prezent sunt 1,4 milioane. „Statul plăteşte mult şi cere puţin, avem nevoie de criterii de competenţă. Indiferent de guvernare, aparatul bugetar a crescut, caracterizat de clientelism politic şi de mediocritate”, a spus Borza.

Fostul consilier a enumerat şi cîteva dintre problemele actuale ale economiei României, printre care nevoia de creştere a gradului de colectare a taxelor şi impozitelor. România are cel mai scăzut grad de colectare, deşi s-a înregistrat o majorare a sumei cu 46 de miliarde de lei, la 341 de miliarde de lei, iar nivelul evaziunii este „apocaliptic”, de 16 miliarde de euro. Cheltuielie cu asistenţa socială şi de personal au crescut cu 73 de miliarde de lei, iar ANAF nu a putut ţine pasul cu toate aceste creşteri.

În contextul discuţiilor din spaţiul public legate de finanţarea salariilor din sistemul public şi a pensiilor, Remus Borza a avansat fie sacrificarea investiţiilor, fie încheierea unui moratoriu care să prevadă o îngheţare a salariilor până cînd situaţia economică va permite reluarea creşterii acestora. ”Suntem la finalul unui ciclu de creştere economică, o nouă criză este posibilă, nu am învăţat nimic din criza care a fost şi repetăm greşelile trecutului”, a spus Borza.

Premierul Viorica Dăncilă l-a demis pe Remus Borza din funcţia de consilier onorific pe probleme economice, după o serie de declaraţii legate de sectorul bugetar, la doar câteva zile după numire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO