• Leu / EUR5.0934
  • Leu / GBP5.8488
  • Leu / USD4.2881
Eveniment

Reportaj de pe mapamond. De la Est spre Vest: cum au venit companiile româneşti la Viena, la Ambasada României, cu investiţii, capital şi ambiţii de extindere, într-un moment în care România încearcă să se aşeze mai clar pe harta economică a Europei de Vest

Ziarul Financiar a lansat rubrica Reportaj de pe mapamond. Ce este dincolo de dezbaterile din sălile de conferinţă şi din clădirile de business din marile capitale ale lumii? Încotro se îndreaptă lumea? Care sunt tendinţele regionale şi mondiale în afaceri şi societate?

Autor: Liviu Popescu

23.01.2026, 00:07 873

 Contextul mai larg al discuţiilor a fost relaţia economică româno-austriacă, una dintre cele mai consistente din regiune. Austria este al doilea cel mai mare investitor străin în România, cu investiţii directe de circa 14 miliarde de euro, reprezentând peste 11% din stocul total de investiţii străine directe. Companii austriece din energie, bănci, industrie, construcţii sau retail au aproape 100.000 de angajaţi în România şi contribuie anual cu aproximativ 1,9 miliarde de euro la buget prin salarii şi taxe  În acelaşi timp, mişcarea începe să fie şi inversă. Companii româneşti, precum TeraPlast, care a achiziţionat în 2024 firma austriacă Wolfgang Freiler, sau jucători din IT şi industrie, îşi testează capacitatea de a concura pe o piaţă matură.

Într-o Vienă aflată în ritmul ei obişnuit de capitală administrativă a Europei Centrale, Ambasada României a devenit, pentru câteva ore, un punct de întâlnire al economiei româneşti aflate într-un moment de transformare. Vizavi, complexul Belvedere, cu grădinile sale geometrice şi palatul baroc care adăposteşte unele dintre cele mai cunoscute colecţii de artă din Europa, fixa tăcut un reper al vechii ordini imperiale: cine a fost mult timp centrul şi cine periferia.

De data aceasta însă, rolurile erau mai nuanţate. Nu austriecii plănuiau în Est, ci românii încearcă să se aşeze mai clar pe harta economică a Europei de Vest.

Evenimentul „Connecting Growth – Investing in Romania”, organizat de Banca Transilvania împreună cu Ambasada României în Austria, a adunat în aceeaşi sală directori executivi, acţionari şi CFO ai unor companii ca OMV Petrom, Banca Transilvania, Electrica, One United Properties, TeraPlast, Bursa de Valori, Simtel, Anima, AROBS Transilvania, alături de reprezentanţi ai BT CP şi ai unor bănci precum CEC Bank sau UniCredit, cu o evaluare cumulată estimată de Ziarul Financiar la circa 150 de miliarde de lei, adică 10% din PIB.

Banca Transilvania, născută la Cluj, crescută pas cu pas în România şi ajunsă astăzi să vorbească firesc despre extindere, clienţi regionali şi capital românesc care începe să circule în afara graniţelor, evaluată de investitori la 35 mld. lei, a fost reprezentată prin conducere şi iniţiatoarea acestui eveniment.

Evenimentul „Connecting Growth – Investing in Romania”, organizat de Banca Transilvania împreună cu Ambasada României în Austria, a adunat în aceeaşi sală directori executivi, acţionari şi CFO ai unor companii ca OMV Petrom, Banca Transilvania, Electrica, One United Properties, TeraPlast, Bursa de Valori, Simtel, Anima, AROBS Transilvania, alături de reprezentanţi ai BT CP, şi ai unor bănci precum CEC Bank sau UniCredit.

Ömer Tetik, CEO-ul BT, a vorbit despre relaţii şi despre faptul că economia începe întotdeauna cu oameni, nu cu hărţi sau indicatori. A amintit că, în urmă cu câteva decenii, Banca Transilvania era „o bancă mică din Cluj”, iar astăzi este cea mai mare bancă din România, cu ambiţia de a-şi urma clienţii acolo unde aceştia îşi duc afacerile.

„România este o sursă de inspiraţie, dar şi o sursă de business”, a spus Tetik, subliniind rolul diasporei şi al companiilor româneşti care încep să caute oportunităţi în afara ţării. În sală se aflau reprezentanţi din industrie, servicii, transport, turism, dar şi bănci concurente, un semn că discuţia depăşea graniţele unei singure instituţii.

Globalizarea, a spus el, este inevitabilă, indiferent de curentele politice care încearcă să o tempereze. Iar imaginea unui bancher de origine turcă, născut în Germania, vorbind româneşte într-o ambasadă a României la Viena despre viitorul economiei europene a fost, fără să forţeze metafora, o demonstraţie practică a acestei idei.

Tetik a vorbit şi despre limite. Bankingul este astăzi un domeniu greu de replicat, cu bariere mari de intrare. Povestea antreprenorială a BT, începută cu câteva zeci de investitori locali, este aproape imposibil de reprodus acum. În Austria, banca nu vine să deschidă sucursale şi să concureze frontal, ci să îşi urmeze clienţii, să ofere finanţare pentru investiţii, logistică, comerţ şi proiecte transfrontaliere.

„Suntem un utilitar”, a spus el, „un intermediar care poate oferi flexibilitate şi viteză”.

Un alt punct de greutate al serii a fost intervenţia Christinei Verchere, CEO al OMV Petrom, cea mai mare companie din România, cu acţionariat majoritar austriac. Verchere a vorbit despre relaţiile umane ca fundament al diplomaţiei şi al economiei şi despre faptul că România se află într-un moment de cotitură.

„Este un moment pivotant pentru România”, a spus ea, subliniind că poziţia geografică a ţării, mult timp perceput ca un dezavantaj, începe să devină un atu, mai ales prin prisma Mării Negre.

Pentru OMV Petrom - evaluată de investitori la 66 mld. lei - , perioada 2022-2030 înseamnă investiţii de aproximativ 11 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istoria companiei. Proiectul Neptun Deep, realizat în parteneriat cu Romgaz, este programat să livreze primele volume de gaze în 2027. În paralel, compania investeşte în tranziţia energetică, de la biocombustibili şi mobilitate electrică până la energie regenerabilă. Accentul cade tot mai mult pe parteneriate, nu pe abordarea integrată de tip „facem totul singuri”, iar Austria rămâne un actor important în această ecuaţie, atât ca acţionar, cât şi ca furnizor de know-how.

Printre invitaţii evenimentului „Connecting Growth – Investing in Romania” au fost Aurel Bernat, director instituţii financiare şi director relaţia cu investitorii al Băncii Transilvania, Alina Popa,  director financiar,  Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, şi Ömer Tetik, CEO, Banca Transilvania (de la stânga).

Andrea Amza-András, însărcinat cu afaceri A.I. în cadrul Ambasadei României în Republica Austria, a spus că relaţiile economice dintre România şi Austria se află într-un moment de maturitate, dar şi de oportunitate strategică, cu un potenţial semnificativ de extindere.

„Pe acest fundament solid, considerăm că următoarea etapă a parteneriatului bilateral ar trebui să se concentreze pe colaborarea directă dintre companiile româneşti şi austriece, pe dezvoltarea în comun a unor proiecte inovatoare, pe schimbul de know-how şi pe crearea de valoare adăugată pentru ambele pieţe”, a afirmat ea.

Potrivit acesteia, experienţa arată că dezvoltarea economică este mai puternică şi mai durabilă atunci când este construită împreună, motiv pentru care Ambasada României în Austria rămâne activ implicată în sprijinirea diplomaţiei economice şi a cooperării dintre mediile de afaceri ale celor două ţări. În acest context, misiunea diplomatică a lansat recent, împreună cu un grup de români stabiliţi în Austria, Romanian Business Innovation Platform Austria, o iniţiativă gândită ca un instrument practic de conectare a companiilor, ideilor şi oportunităţilor şi de sprijinire a unor proiecte concrete de cooperare româno-austriacă.

„Suntem bucuroşi că Banca Transilvania ni se alătură în acest proces”, a mai spus Andrea Amza-András.

Un rol în arhitectura acestui tip de întâlniri începe să fie jucat şi de iniţiative private de conectare economică. Radu Stoica, Managing Director Deichmann CEE, fost jurnalist Ziarul Financiar şi prezent în sală, a explicat că platforma Romania Connect îşi propune să ofere infrastructura de business care a lipsit până acum ecosistemului economic româno-austriac.

„Romania Connect oferă o platformă operaţională care transformă conexiuni în rezultate concrete”, a spus el, explicând că modelul funcţionează pe trei niveluri: business intelligence – date şi insight-uri despre oportunităţi bilaterale România–Austria, qualified networking – conectarea firmelor şi profesioniştilor verificaţi, şi deal flow – facilitarea efectivă de tranzacţii, investiţii şi parteneriate strategice.

Potrivit lui Stoica, evenimentul organizat de Banca Transilvania la Viena ilustrează exact această abordare: companii şi instituţii interesate de expansiune în Austria şi în regiunea DACH, în dialog direct cu diaspora profesionistă şi cu mediul de business austriac.

„Este tipul de sinergie pe care vrem să îl scalăm sistematic”, a spus el, menţionând că platforma are în plan de la întâlniri lunare de tip business breakfast până la un prim eveniment anual de amploare – Romanian Business Days Austria, programat pentru ianuarie 2027. Obiectivul declarat este construirea unui ecosistem economic bilateral sustenabil.

O altă voce-cheie a serii a fost Brigit Reiter-Braunwieser, Team Lead & Director CEE în cadrul Austrian Business Agency, instituţia care sprijină investiţiile străine în Austria. Ea a vorbit despre o inversare de trend faţă de anii de după aderarea Austriei la Uniunea Europeană, când companiile austriece s-au extins masiv în Europa Centrală şi de Est. Astăzi, tot mai multe companii din regiune privesc spre Austria, iar Viena devine un prim pas logic în procesul de internaţionalizare.

Austria, a explicat ea, este mult mai mult decât o destinaţie turistică. Aproape o treime din economie vine din producţia industrială, iar investiţiile în cercetare şi dezvoltare depăşesc 3% din PIB. Pentru companiile româneşti, acest lucru înseamnă acces la clienţi B2B sofisticaţi, la o piaţă cu putere mare de cumpărare şi la un ecosistem care susţine inovaţia. Viena poate funcţiona ca un cap de pod pentru o regiune de peste 100 de milioane de consumatori, iar diaspora românească poate deveni un liant economic, nu doar social.

Contextul mai larg al discuţiilor a fost relaţia economică româno-austriacă, una dintre cele mai consistente din regiune. Austria este al doilea cel mai mare investitor străin în România, cu investiţii directe de circa 14 miliarde de euro, reprezentând peste 11% din stocul total de investiţii străine directe. Companii austriece din energie, bănci, industrie, construcţii sau retail au aproape 100.000 de angajaţi în România şi contribuie anual cu aproximativ 1,9 miliarde de euro la buget prin salarii şi taxe.

În acelaşi timp, mişcarea începe să fie şi inversă. Companii româneşti, precum TeraPlast, care a achiziţionat în 2024 firma austriacă Wolfgang Freiler, sau jucători din IT şi industrie, îşi testează capacitatea de a concura pe o piaţă matură. Comerţul bilateral a atins un nivel record de 6,3 miliarde de euro în 2023, iar aderarea României la Spaţiul Schengen promite să reducă timpii şi costurile logistice.

Comerţul bilateral România – Austria a atins un nivel record de 6,3 miliarde de euro în 2023, iar aderarea României la Spaţiul Schengen promite să reducă timpii şi costurile logistice. Viena poate funcţiona ca un cap de pod pentru o regiune de peste 100 de milioane de consumatori, iar diaspora românească poate deveni un liant economic, nu doar social.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0934
Diferență: 0,0393
Ieri: 5.0914
Azi: 4.2881
Diferență: 0,4215
Ieri: 4.2701
Azi: 5.8488
Diferență: -0,0871
Ieri: 5.8539