În prima zi de luni din aprilie, în faţa căminului B din Grozăveşti, în loc de studenţi se află mame cu copii care au ieşit la plimbare în campus. Universitatea din Bucureşti a primit 150 de refugiaţi ucraineni în această clădire, care era în renovare iniţial şi ca atare liber.
Atef, în vârstă de 33 de ani, egiptean stabilit în Ucraina de peste 20 de ani şi două ucrainence – Ana şi Elena - se întâlnesc cu reporterul ZF în faţa căminului. Toţi trei cunosc limba engleză şi convenim să găsim o terasă să bem o cafea. Urcă în cameră să se schimbe, pentru că afară este soare, dar cu dinţi. Este prea devreme să fie deschis la „Lucky”, cel mai frecventat bar de către studenţii din Grozăveşti, aşa că găsim un 5 to go în drum spre Carrefour Orhideea.
Cum era viaţa voastră în Ucraina înainte de începerea războiului?
„Locuiesc în Ucraina de 20 de ani. Lucrez în domeniul medical, masaj terapeutic. Odessa este foarte frumoasă, iar Ucraina în sine este foarte frumoasă şi, până la începerea războiului, a fost foarte sigură”, răspunde Atef.
Elena (19 ani), a studiat în Odessa pedagogia pentru ciclul preşcolar. Blondă, cu ochii albaştri, este îmbrăcată într-un hanorac cu glugă şi o geacă pe deasupra. După ce ia o gură din cappuccino-ul de la 5 to go, spune: „Când am plecat din Odessa urmam cursuri de pedagogie. Urma să fiu educatoare. În timpul liber îmi plăcea să joc volei cu prietenele. Am un iubit acolo, care acum lucrează în armată, pe o navă maritimă. Când războiul a început era în Nikolayev, pentru exerciţii militare”, povesteşte ea.
Ana, prietena ei în vârstă de 26 de ani, a venit în România împreună cu mama, fratele şi fiica sa în vârstă de 4 ani. Lucra la businessul tatălui ei în Odessa, de vânzare de anvelope şi şi-ar fi caracterizat viaţa din Ucraina ca o rutină: „Tatăl meu vindea cauciucuri în Odessa, aşa că am lucrat pentru el. Aveam o viaţa de rutină. Mergeam la muncă, apoi îmi luam fetiţa de 4 ani de la grădiniţă, apoi mergeam acasă, făceam de mâncare.”
Toţi trei sunt cam de o lună în România, cazaţi la căminul B din Grozăveşti. Spun că sunt condiţii bune şi au de gând să rămână în România, până când se va linişti situaţia din Ucraina, pentru a se întoarce acasă, la familie, soţ, iubit.
„Nu înţeleg articolele în care scrie că în Ucraina se trăia rău. Se trăia foarte bine, lumea era fericită. Viaţa chiar era frumoasă, iar ucrainenii începuseră să trăiască bine. Cel puţin până în 2014, când a venit o perioadă mai grea. Apoi, în ultimii 2 ani, lucrurile au început din nou să meargă foarte bine”, povesteşte despre viaţa în Ucraina, Atef.
El spune că ucrainenii vor în Europa şi că nu voiau nicio schimbare în ţara lor: „Când citesc că în Ucraina se trăia rău, că oamenii voiau ca lucrurile să se schimbe, adevărul e că oamenii nu voiau să schimbe nimic, pentru că ne era foarte bine, oamenii trăiau bine. Vrem să fim cu Europa, credem că ne-ar fi bine în Europa.”
Cele două ucrainence încuviinţează din cap.
„Dacă ar fi să alegem între a locui în Rusia şi a locui în România, am alege clar România”, mai spune Ana.
Ucraina este un stat tânăr din Europa şi, deşi ucrainenii din anumite zone de conflict, precum Donbas sau Crimeea erau obişnuiţi cu sunetul armelor, nimeni nu se aştepta la o invazie la scară largă din partea Rusiei. Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, fost actor, a jucat rolul unui profesor care ajunge preşedintele Ucrainei, între 2015 şi 2019. Din 2019, a ajuns chiar preşedintele Ucrainei după ce l-a învins la alegeri pe fostul preşedinte Petro Poroşenko. Nimeni nu se aştepta ca din 2022 să joace rolul vieţii sale, în calitate de conducător al Ucrainei în cel mai important moment in istoria sa scurtă ca stat suveran.
Ce părere aveţi de preşedintele Zelenski?
„Este un erou”, răspund aproape la unison cei trei. „America i-a propus să îl scoată din Ucraina. Dar el a spus că nu vrea şi nu a fugit.” Ana adaugă: „Toată ţara spune că este un erou. Atunci când a fost ales, mulţi spuneau că este un actor de comedie şi nu ar putea fi bun în politică. Acum, de când a început această situaţie, toată lumea care credea asta şi-a schimbat părerea. Este un erou.”
Dar despre ruşi?
„Suntem foarte supăraţi pe ruşi. Avem prieteni din Rusia, care mi-au scris mesaje precum «meriţi asta», «dacă nu ai creier, nu o să mai vii niciodată acasă».
Terminăm cafelele şi ne îndreptăm spre campusul Grozăveşti. Între timp, campusul s-a mai animat şi au ieşit pe băncuţe şi studenţii români.
„Suntem optimişti. Sperăm ca lucrurile să revină la normal şi să ne putem relua viaţa din Ucraina”, spune Ana, înainte să ne luăm la revedere.
Aproximativ 150 de refugiaţi ucraineni sunt găzduiţi de Universitatea din Bucureşti în căminul Grozăveşti B.
