Eveniment

Revoluţia electrică a ajuns la Primăria Capitalei: vrea să vouchere de 10.000 lei celor care fac staţii de reîncărcare pentru maşini electrice

Revoluţia electrică a ajuns la Primăria Capitalei:...

Autor: Daniela Timofti

08.12.2018, 07:35 939

"Programul de stimulare a înfiinţării staţiilor de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin acordarea de vouchere" are ca scop îmbunătăţirea calităţii aerului în Capitală.

"Pentru implementarea programului, se aprobă acordarea în anul 2019 a unui număr de 500 de vocuhere în valoare de 10.000 de lei/voucher pentru persoane juridice/fizice deţinători de spaţii comerciale /unităţi de cazare/spaţii de birouri/staţii de distribuţie carburanţi care înfiinţează staţii de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in", se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Programul se va desfăşura pe baza unui regulament ce va fi elaborat de către Direcţia de Mediu, Direcţia Transporturi, Direcţia Juridică şi Direcţia Generală Economică, în colaborare cu celelalte direcţii din cadrul aparatului de specialitate a primarului general.

Sumele necesare implementării programului vor fi asigurate din bugetul local al Capitalei.

În anul 2017, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat hotărârea prin care urmau să fie amenajate 74 de locuri de parcare în vederea implementării unui număr de 30 de module de staţii de încărcare electrice în cadrul parcărilor publive din Capitală până la 1 ianuarie 2019.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO