Eveniment

Revoluţie în administraţia publică: Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind eliminarea ştampilei din administraţia publică

Revoluţie în administraţia publică: Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind eliminarea ştampilei din administraţia publică

Autor: Teodor Bobei

11 sep 2019 369

Camera Deputaţilor a votat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind eliminarea ştampilei din administraţia publică. Iniţiativa prevede că instituţiile administraţiei publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ştampila în relaţia cu cetăţenii sau cu alte instituţii.

Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă care prevede că instituţiile publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ştampila în relaţia cu cetăţenii sau cu alte instituţii, cu 207 voturi "pentru", 1 vot împotrivă şi 58 de abţineri.

„Marele merit al noii legi este că ea creează premisele digitalizării şi simplificării birocraţiei. Practic, nicio primărie şi niciun minister nu vor mai putea să refuze trimiterea şi primirea documentelor în format digital, cu semnătură electronică. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai fi purtaţi pe drumuri ca să plimbe hârtii între instituţii. Înseamnă că nu vor mai sta la coadă la ghişeu, ci vor putea trimite şi primi documente pe email, înseamnă că interacţiunea cu administraţia va fi mai simplă şi mai eficientă. Evident, lucrurile nu se vor întâmpla de pe o zi pe alta(..)Am eliminat practic ultima reminiscenţă a birocraţiei de tip medieval ce se practică încă în România”, a declarat senatorul USR Cristian Ghica.

USR susţine că legea adoptată este printre puţinele proiecte ale Opoziţiei adoptate îna cest mandat.

"Legea privind eliminarea obligativităţii ştampilei în instituţiile publice este printre foarte puţinele proiecte care au fost iniţiate de Opoziţie în acest mandat şi care au trecut de votul final al Parlamentului. Printre acestea sunt Legea privind interzicerea hărţuirii şi cea privind înfiinţarea Registrului agresorilor sexuali, precum şi legea privind expertizarea seismică a unităţilor de învăţământ. La toate trei, Cristian Ghica a fost iniţiator sau co-iniţiator", arată partidul condus de Dan Barna, după adoptarea proiectului de lege, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 7 noiembrie 2018, iar miercuri decizional de Camera Deputaţilor şi urmează să fie trimis la promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis.

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1451
Ieri:
Azi: 4.3202
Diferență: 1,1306
Ieri:
Azi: 5.5448
Diferență: 0,3075
Ieri:
Azi: 4.3410
Diferență: 0,9488
Ieri: