♦ Cele mai mari scăderi procentuale apar în Maramureş (-1,98%), Vaslui (-1,70%), Vrancea, cu 1,66%), Dolj şi Bistriţa-Năsăud, ambele cu o scădere anuală de 1,64% ♦ Din perspectiva volumului de locuri de muncă pierdute, Bucureştiul conduce detaşat clasamentul, cu peste 15.300 de salariaţi mai puţin într-un singur an ♦ Singura excepţie este judeţul Călăraşi, care a câştigat 393 de salariaţi faţă de aprilie 2025, respectiv o creştere de 0,79%.
Piaţa muncii transmite unul dintre cele mai clare semnale de încetinire din ultimii ani. În aprilie 2026, România avea 5,11 milioane de salariaţi, cu 60.100 mai puţini decât în urmă cu un an, iar singurul judeţ care a reuşit să înregistreze o creştere a numărului de angajaţi a fost Călăraşi. În restul ţării, de la Bucureşti şi Cluj până la Maramureş şi Vaslui, companiile au redus recrutările, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar.
Dacă în anii anteriori economia reuşea să compenseze încetinirea unor regiuni prin creşterea altora, în aprilie 2026 această diferenţă aproape că a dispărut.
„Angajatorii sunt foarte prudenţi atunci când vine vorba despre recrutare. Astăzi, angajarea unui om a devenit un act de curaj, pentru că îţi asumi responsabilitatea de a-i plăti salariul lună de lună. Se angajează doar acolo unde există o nevoie clară: fie pentru înlocuirea unui angajat, fie pentru un proiect punctual. În rest, companiile sunt foarte prudente în ceea ce priveşte investiţiile şi dezvoltarea”, a spus Sorin Faur, fondator, Academia de HR, în cadrul emisiunii de business ZF Live.