Eveniment

România a plătit despăgubiri de 5,5 mil. euro, dictate de CEDO, din cauza condiţiilor din închisori

România a plătit despăgubiri de 5,5 mil. euro, dictate...

Autor: Iulian Anghel

21.03.2018, 00:00 372

La nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost înregistrate, prin intermediul Ministerului Finanţelor, un număr total de 378 de hotărâri şi decizii ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) prin care Curtea a obligat statul român să plătească, anul trecut, 2,29 mil. euro pentru nerespectarea condiţiilor minime de detenţie în penitenciare, potrivit raportului pe 2017 a Aministraţiei Naţionale a Penitenciarelor. 

În total, arată raportul, România a fost obligată, până la finalul lui 2017, să plătească 5,4 mil. euro şi 10.000 de franci, din motivele enunţate. Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat ieri că deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare şi nu au beneficiul „recursului compensatoriu” (reducerea pedepsei cu şase zile la 30 de zile de detenţie în condiţii improprii, decis anul trecut), vor primi despăgubiri financiare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO