Eveniment

România a trecut pragul de 3.000 de pacienţi cu coronavirus, în creştere cu 445 în 24 de ore

 România a trecut pragul de 3.000 de pacienţi cu...

Autor: Georgiana Mihalache

06.04.2020, 00:05 333

Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 3.183, cu 445 noi cazuri în plus faţă de ultima informare a autorităţilor, când erau 2.7380, informează Grupul de Comunicare Strategică. Este cel mai mare număr de cazuri noi raportate de la izbucnirea pandemiei în România, iar ministrul sănătăţii Nelu Tătaru pune această creştere pe seama numărului mai mare de teste prelucrate la nivel naţional. Până la această dată, la nivel naţional au fost prelucrate 31.657 de teste, faţă  de  28.483 de teste prelucrate până ieri. Astfel, în Suceava sunt 866 de pacienţi cu coronavirus, urmat de Bucureşti cu 544 de pacienţi. În total, 283 de persoane au fost declarate vindecate şi externate. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 83 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt  13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO