În afara Uniunii Europene (UE) tribunalele fiscale sunt răspândite, atât în ţări dezvoltate precum SUA sau Canada, cât şi în ţări în curs de dezvoltare, precum cele din America Latină sau Rusia. În UE, Marea Britanie, Franţa, Germania şi, de curând, şi Bulgaria au introdus astfel de instanţe specializate, ce scurtează durata proceselor şi cunosc legislaţia fiscală. Însă, în majoritatea ţărilor europene în care există o astfel de specializare, aceasta este oarecum similară celei din România, existând secţii, completuri sau judecători cu specializare în drept administrativ-fiscal (nu strict fiscal), mai spun consultanţii.
„Cu siguranţă este nevoie de instanţe specializate în contencios fiscal. Cu atât mai mult cu cât România a avut astfel de organe cu atribuţii jurisdicţionale fiscale din care făcea parte şi un judecător în perioada interbelică (chiar dacă nu erau tribunale fiscale per se). Deci avem o tradiţie în acest sens, iar mai multe state europene, printre care Franţa, Germania, ba chiar de curând şi Bulgaria, au introdus cu succes astfel de instanţe specializate, ce scurtează durata proceselor şi sunt mai bune cunoscătoare ale problematicii şi legislaţiei fiscale“, afirmă Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică la firma de audit şi consultanţă PwC România.
Discuţia despre existenţa unor instanţe sau cel puţin a unor judecători cu specializare în drept fiscal a apărut încă de la începutul anilor ’90 când au fost puse bazele sistemului fiscal în România. Contribuabilii şi specialiştii în fiscalitate au simţit nevoia ca judecătorii care împart dreptatea să cunoască domeniul, să înţeleagă speţele şi să poată sesiza «nuanţele fine» ale cazurilor primite spre soluţionare. Din păcate acest lucru nu a fost posibil şi multă vreme litigiile fiscale erau în sarcina judecătorilor care în paralel se ocupau de divorţuri, partaje sau procese cu infracţiuni de drept comun“, spune Gabriel Sincu, director executiv tax advisory services la firma de audit şi consultanţă EY România.
