• Leu / EUR4.7791
  • Leu / GBP5.6655
  • Leu / USD4.2931
Eveniment

România are un număr prea mic de studenţi: dintr-o cohortă de 100 de elevi care se înscriu în clasa I, doar 20 ajung studenţi

România are un număr prea mic de studenţi: dintr-o cohortă de 100 de elevi care se înscriu în clasa I, doar 20 ajung studenţi

Cezar Hâj, expert în politici publice, UEFISCDI: Avem sute de mii de elevi care nu intră nici în învăţământul profesional şi nici în învăţământul superior. Trebuie să regândim parcursul educaţional astfel încât să avem mai mulţi studenţi, pentru că deja avem o mare parte de studenţi non-tradiţionali, formaţi din persoane mature, deoarece universităţile au fost inventive. De asemenea, avem şi o creştere a numărului de studenţi străini care vin să înveţe în România, în special la universităţile de medicină.

Autor: Adelina Mihai, Alexandra Cepăreanu

30.10.2019, 19:15 484

♦ Mitul potrivit căruia în România există prea mulţi tineri care merg la facultate este destrămat de statistici, care arată faptul că numărul de studenţi români este mic prin comparaţie cu alte state europene ♦ Cauzele sunt multiple: fie elevii nu reuşesc să promoveze examenele, fie nu au transport asigurat în cazul celor din mediul rural sau părinţii nu au bani să îi trimită mai departe la liceu sau la facultate.

„Economia are nevoie de mai mulţi studenţi, aceasta este una dintre marile provocări cu care ne confruntăm, pentru că avem un număr redus de studenţi şi un număr şi mai redus de absolvenţi. La nivel european, avem cea mai scăzută rată a absolvenţilor de învăţământ superior cu vârste între 30 şi 34 de ani. Rezultatele unui studiu privind evoluţia unei cohorte de elevi din clasa I în anul şcolar 2003- 2004 arată că, din 100 de elevi înscrişi în clasa I, doar 20 ajung studenţi în anul II de facultate“, a spus Cezar Hâj, expert în politici publice în cadrul Unităţii Exe­cutive pentru Finanţarea Învăţămân­tului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), o instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei. El a fost prezent săptămâna trecută la un eveniment pe tema educaţiei organizat de Camera de Comerţ Elveţia - România în parteneriat cu ZF. El a mai precizat că există soluţii pentru creşterea numărului de studenţi, având în vedere că mulţi tineri nu ajung la facultate pentru că nu au bani pentru transport sau cazare sau nu cunosc oportunităţile pe care le au pe piaţa muncii dacă decid să studieze.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7791
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7794
Azi: 4.2931
Diferență: -0,4475
Ieri: 4.3124
Azi: 5.6655
Diferență: -0,1058
Ieri: 5.6715
Azi: 4.3703
Diferență: -0,1873
Ieri: 4.3785