• Leu / EUR5.0860
  • Leu / GBP5.7723
  • Leu / USD4.4037
Eveniment

România, cea mai ridicată inflaţie anuală din UE şi în iunie

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Vlad Popescu

16.07.2013, 19:59 535

România se plasează pe primul loc în UE după inflaţia anuală (calculată ca medie a ultimelor 12 luni) din iunie, pentru cea de-a şasea lună consecutiv, în timp ce în zona euro preţurile de consum continuă să înregistreze creşteri modeste, pe fondul recesiunii şi al şomajului record.

Astfel, inflaţia anuală din zona euro a crescut în iunie la 1,6%, de la 1,4% în mai. La nivelul UE, indicatorul a avansat de la 1,6% la 1,7%, potrivit datelor prezentate ieri de Eurostat.

Cele mai ridicate rate de creştere a preţurilor au fost înregistrate în România (4,5%), Estonia (4,1%) şi Olanda (3,2%).

La polul opus, Grecia a afişat o scădere a preţurilor de consum cu 0,3%, iar în Letonia şi Polonia inflaţia a fost de numai 0,2%.

Cele mai mari creşteri de preţuri în zona euro au fost înregistrate la legume, fructe şi electricitate, în timp ce telecomunicaţiile, carburanţii şi serviciile medicale s-au ieftinit. Potrivit datelor furnizate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS), indicele preţurilor de consum (IPC) în luna iunie 2013 faţă de mai 2013 a fost de 100,01%, iar faţă de iunie 2012 de 105,37%. Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (iulie 2012 - iunie 2013) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2011 - iunie 2012), determinată pe baza IPC, a fost 5,0%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost de 4,5%.

Mărfurile alimentare au înregistrat în iunie o scădere de 0,7%, în timp ce preţurile produselor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,3%, respectiv cu 0,9%.

Dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit legumele (cu 7,8%), şi în special cartofii (11%), potrivit unui comunicat al INS.

Preţurile autoturismelor şi pieselor de schimb au urcat cu 1,09%, iar cele ale combustibililor cu 1,04%.

În ceea ce priveşte serviciile, cele mai mari creşteri de preţuri, de 3,21%, au fost înregistrate la transportul aerian şi la facturile la telefon.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Gala Ziarul Financiar, 17 noiembrie 2025
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0860
Diferență: 0,0295
Ieri: 5.0845
Azi: 4.4037
Diferență: -0,2898
Ieri: 4.4165
Azi: 5.7723
Diferență: -0,0796
Ieri: 5.7769
Azi: 5.4550
Diferență: -0,0293
Ieri: 5.4566