Eveniment

România are cea mai mică diferenţă din UE între salariile femeilor şi cele ale bărbaţilor. „Sunt alte lucruri la care România nu stă foarte bine, de exemplu la incluziunea eficientă, crearea egalităţii de şanse“

România are cea mai mică diferenţă din UE între...

Autor: Georgiana Mihalache

14.01.2017, 20:30 1959

În România există cel mai mic decalaj din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte salarizarea femeilor şi a bărbaţilor, deşi în ţările occidentale acest subiect este o problemă majoră, iar Germania caută soluţii pentru a reduce aceste diferenţe. Estonia şi Cehia conduc topul celor mai mari diferenţe, potrivit unui studiu al Eurostat, citat de publicaţia franceză Les Echos.

Bărbaţii români câştigă cu 4,5% mai mult decât femeile, dar regăsim un decalaj mai mic şi în Italia (6,1%) şi Belgia (6,6%).

„În privinţa egalităţii, a parităţii, România stă destul de bine. În principiu, la paritatea salarială, cel puţin la nivel formal, suntem în regulă. Sunt alte lucruri la care România nu stă foarte bine, de exemplu la incluziunea eficientă, ceea ce înseamnă ideea de a crea egalitatea de şanse“, a spus Corina Gonteanu, director strategic de marketing în cadrul Manpower Group, un furnizor de soluţii privind forţa de muncă.

Pentru a lupta cu inegalităţile salariale în funcţie de gen, guvernul german a adoptat săptămâna aceasta un proiect de lege prin care să le impună companiilor să ofere informaţii cu privire la diferenţele între salariile angajaţilor, scrie Les Echos, în condiţiile în care Germania se află pe locul al treilea în topul celor mai mari decalaje între reprezentanţii celor două genuri.

Manuela Schwesig, ministrul afacerilor de familie din Germania, a declarat, citată de publicaţia franceză, că diferenţa de 22% în cazul Germaniei între salariile bărbaţilor şi cele ale femeilor se poate explica prin varietatea parcursului profesional, faptul că femeile pot lua concediu natal sau că acestea lucrează part-time. Criticile asupra proiectului de lege vizau faptul că această măsură nu ar reduce decât pe hârtie diferenţele salariale, pentru că nu există un plan macroeconomic.

„Şi în România, şi în alte părţi sunt anumite profesii care sunt considerate tradiţionale pentru femei şi în care femeilor le este mai uşor să avanseze. Exemple sunt marketingul, HR-ul. Sunt domenii care nu sunt considerate tradiţionale pentru femei, în care cultura masculină este mai accentuată. O bună parte din deficitul care se observă şi în România şi în străinătate vizează profesiile tehnice“, a mai spus Gonteanu.

Corina Gonteanu a menţionat că, din punct de vedere legislativ, accesul la piaţa muncii este egal, însă în România trebuie rezolvată problema legată de mentalitatea angajatorului şi a societăţii, care valorizează în mod diferit femeile.

„Din experienţa mea, sunt destul de multe situaţii în care există o prejudecată subconştientă legată de greutatea pe care o acorzi vorbelor cuiva într-un discurs şi tinzi să fii mai credibil dacă eşti bărbat“, a spus Corina Gonteanu.

Directorul de marketing al Manpower Group a explicat că felul rigid de a privi locul de muncă în România, ca un program fix, la birou, afectează generaţiile care vor mai multă flexibilitate pentru a îmbina viaţa profesională cu cea personală.

Gonteanu a mai precizat că pentru ca o societate să includă la acelaşi nivel femeile şi bărbaţii trebuie să existe aceleaşi şanse pentru ambele categorii şi o reprezentare egală pe piaţa muncii şi în structurile de conducere.

„În momentul în care pentru femeie se poate pune ideea de ori ai o carieră, ori ai o familie, dar pentru bărbat nu se pune, sacrificiile sunt inegale“, a mai spus Corina Gonteanu.

Aceasta a mai menţionat că principalii responsabili pentru a promova egalitatea în companii sunt liderii, atât bărbaţi, cât şi femei, care au rolul de a trasa direcţiile pe care să le urmeze liderii ulteriori.

„Este o necesitate de business să fii incluziv pentru că piaţa forţei de muncă este afectată de deficit de talente, acei angajaţi care au timp să stea la birou sunt din ce în ce mai puţini şi mai căutaţi de toată lumea şi nevoia de anumite competenţe este din ce în ce mai mare“, a mai spus Gonteanu.

În ceea ce priveşte dificultăţile întâlnite de femei pentru a accede la o funcţie de conducere, atât în România, cât şi în alte ţări, Corina Gonteanu a arătat că, pe măsură ce avansăm pe scara ierarhică, balanţa începe să încline în favoarea bărbaţilor.

În piaţa românească există tendinţa ca femeile să devină antreprenor şi să-şi formeze propriile companii, potrivit Corinei Gonteanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO