Eveniment

România este oprită de la tranzacţionarea cu certificate de emisii şi suferă pierderi „virtuale“ de sute de milioane de euro

România este oprită de la tranzacţionarea cu certificate verzi şi suferă pierderi „virtuale“ de sute de milioane de euro

Iosif Nagy, şeful Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului

Autor: Iulian Anghel

29.08.2011, 00:02 821

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) udemeristul Iosif Nagy îşi va înainta astăzi demisia, iar întreaga conducere ar putea fi demisă tot astăzi ca urmare a suspendării României de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon care poate aduce statului pierderi de sute de milioane de euro.

Pierderile pot fi cuantificate la valoarea de piaţă a titlurilor deţinute de un stat care pot fi vândute, dacă respectivul stat poluează mai puţin decât i-a fost repartizat prin tratatul de reducere a emisiilor cu efect de seră.

Ele sunt ipotetice deocamdată pentru că România nu şi-a valorificat până în prezent surplusul de certificate de emisii a căror valoare a scăzut, ca urmare a crizei, de la 10 euro/certificat în urmă cu un an - doi la 5 - 6 euro la începutul acestui an.

Suspendarea României a fost decisă de Comitetul de Conformare a Protocolului de la Kyoto (organism al ONU însărcinat cu urmărirea acordului de la Kyoto pentru reducerea emisiilor cu efect de seră) şi are ca motiv datele neconforme transmise de România pentru 2010 la nivelul aşa-numitului "Inventar Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES 2010)".

Suspendarea nu are o limită, ci rămâne în vigoare până la remedierea neregulilor. Ca urmare a acestei penalizări, Nagy şi-a anunţat demisia după ce vineri premierul Emil Boc afirmase textual: "Trebuie să fie pus pe masă capul şefului Agenţiei de Protecţie a Mediului".

Chiar dacă România nu a valorificat până în prezent certificate de emisii, simplul fapt că are în plus 300 de milioane de astfel de instrumente care pot fi vândute altor state poluatoare îi dădea dreptul să spere la un câştig evaluat de-a lungul vremii între 1,2 - 2,5 mld. euro. Astfel, experţii citaţi de agenţia Mediafax sub protecţia anonimatului au spus că pierderile României s-ar putea situa până la sute de milioane de euro, în funcţie de durata suspendării.

Protocolul de la Kyoto menit să reducă emisiile cu efecte de seră a intrat în vigoare în 2005, fiind semnat de majoritatea ţărilor lumii, între care şi România. El prevede reducerea emisiilor de poluanţi cu efect de seră cu 5,2% între 2008 - 2012 faţă de anul de referinţă 1990. În funcţie de acest an, fiecărei ţări semnatare i-au fost repartizate un număr de tone de CO2 pe care le poate emite, iar fiecărei tone îi corespunde un certificat de emisie.

Între 2008 şi 2012 României i-au fost "repartizate" 1,28 miliarde de tone de CO2, dar cum industria Româ­niei s-a restrâns substanţial faţă de anul 1990, ea are cu aproximativ 300 de milioane de certificate în plus faţă de tonele de CO2 pe care le emite. Statele care sunt în această situaţie pot vinde certificatele în plus altor ţări care poluează mai mult decât au certificate de emisii. Anul trecut diferite instituţii ale statului evaluau ipoteticul câştig de pe urma vânzării certificatelor la 2,5 mld. euro.

Doar că, pe fondul crizei şi a reducerii activităţilor industriei poluante, preţul certificatelor care nu pot fi tranzacţionate decât între state au scăzut, iar surplusul României ar valora acum pe piaţă, potrivit unei estimări recente a Ministerului Econo­miei, în jur de 1,2 mld. euro. De câţiva ani, miniştrii mediului sau ai economiei şi-au făcut un obicei de a se lăuda cu acest câştig "virtual", însă au existat tot atâtea tergiversări fie în punerea la punct a mecanismului de tranzacţionare, fie în desemnarea instituţiei care să se ocupe de aceste aspecte şi, astfel, România s-a trezit, practic, că este oprită de la tranzacţii la care nu a participat, de fapt, niciodată. Şeful ANPM, care a fost numit în funcţie în primăvara lui 2010, şi-a anunţat demisia, deşi susţine că nu este vinovat, întrucât datele incriminate de comisia care a decis suspendarea României ar fi de dinainte de venirea lui în fruntea Agenţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO