♦ „Anul acesta este mai nuanţat. Creşterea noastră economică nu mai e în vârf în UE, anul trecut am avut o creştere economică destul de redusă“ ♦ „Creşterea noastră economică e foarte dependentă de modul cum evoluează zona euro. Nu spun că nu sunt lucruri pe care nu le putem face, dar este şi o dimensiune externă pe care nu o putem influenţa noi singuri“ ♦ Consiliul Concurenţei a finalizat 18 investigaţii în 2024 şi a dat amenzi în valoare totală de 73,7 milioane euro ♦ Din această sumă, aproximativ 63% reprezintă sancţiuni aplicate pentru înţelegeri între companii.
„Pe partea de preţuri suntem în continuare cea mai ieftină ţară din Uniunea Europeană, în special pe zona de alimente. Avem, pe ansamblu, cele mai ieftine alimente din Uniunea Europeană. Deşi rămânem o ţară ieftină, inflaţia, care rămâne continuare la noi ceva mai mare decât în restul Uniunii Europene, face ca acest avantaj al preţurilor mici preţuri să se diminueze. Suntem încă acolo, dar, de fapt, diferenţele faţă de media UE scad“, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă.
Inflaţia a fost una dintre principalele probleme economice ale României în ultimii ani, iar efectele acesteia se resimt atât la nivelul populaţiei, cât şi al competitivităţii preţurilor pe piaţa europeană. Deşi Consiliul Concurenţei supraveghează pieţele şi sancţionează comportamentele anticoncurenţiale, evoluţia preţurilor este influenţată în mare parte de politica monetară şi fiscală a statului, spune Chiriţoiu.
„Consiliul Concurenţei monitorizează pieţele, suntem atenţi la ce se întâmplă, dăm sancţiuni când vedem încălcări ale legii. Asta se vede sau trebuie să se vadă într-un nivel al preţurilor mai scăzut. Pe de altă parte, preţurile ţin de politica monetară. Când ai un deficit bugetar mare, înseamnă mulţi bani pe care statul îi pune în economie, iar o parte din aceşti bani se duc în creştere de preţuri“, a detaliat el.