• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
Eveniment

România este la mijlocul clasamentului UE după puterea de cumpărare a salariului minim pe economie. România se clasează pe locul 10 în UE după puterea de cumpărare, peste ţări ca Ungaria şi Grecia, dar încă în urma Poloniei sau Sloveniei. Indicatorul arată cât valorează cu adevărat salariul minim în funcţie de preţurile locale

România este la mijlocul clasamentului UE după puterea...
12.04.2025, 09:28 5399


 

În luna ianuarie a acestui an, salariul minim pe economie din România avea o valoare de 1.340 de PPS (indice privind puterea de cumpărare, în fapt, o monedă virtuală care aliniază preţurile în funcţie de mai mulţi parametri, primul fiind inflaţia), ceea ce poziţiona ţara pe locul 10 în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim naţional, după cum arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică. 

Cu un salariu minim de 1.340 de euro în PPS pe lună, România se află peste ţări precum Ungaria, Croaţia, Lituania, Portugalia şi Grecia, dar încă în urma unor economii central-europene precum Polonia şi Slovenia.

Te-ar putea interesa și:

Citiți continuarea articolului pe ZFCorporate. Click aici pentru abonare sau telefon la 0747.825.322 - Camelia Botea - responsabil ZFCorporate

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează GrECo&ZF Risk Day – HORIZON, 28 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3368
Diferență: -0,0037
Ieri: 5.3368
Azi: 4.7430
Diferență: -0,2964
Ieri: 4.7430
Azi: 6.3228
Diferență: 0,1965
Ieri: 6.3228