România va participa la „Iniţiativa pentru IMM“, un program comun al Comisiei Europene şi Băncii Europene de Investiţii (BEI) prin care firmele mici şi mijlocii pot beneficia de credite avantajoase în sumă totală de 100 mil. euro, fondurile provenind din alocări naţionale şi din resursele bugetare ale UE.
Guvernul a aprobat ieri un memorandum prin care se propune participarea României la instrumentul financiar de tip garanţie neplafonată în cadrul Iniţiativei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, având în vedere că mecanismele propuse duc la credite acordate în condiţii avantajoase firmelor mici şi mijlocii, fiind aşteptat un efect de multiplicare de 4 ori. Conform regulamentului, un stat membru poate contribui la finanţarea Iniţiativei pentru IMM-uri, pe baze voluntare, cu un procent de până la 7% din alocaţia Fondului European de Dezvoltare Rurală şi Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Evaluarea realizată de Ministerul Fondurilor Europene a identificat posibilitatea de alocare a minimum 100 mil. euro pentru instrumentul financiar tip garanţie finanţat din Programul Operaţional Regional, sumă care poate fi constituită ca o contribuţie FEDR din partea României la instrumentul financiar de tip garanţie neplafonată din cadrul Iniţiativei pentru IMM-uri.