Eveniment

România, pe locul 4 în topul celor mai corupte ţări din Uniunea Europeană. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie: Corupţia este mai degrabă la nivel de percepţie

România, pe locul 4 în topul celor mai corupte ţări...

Autor: Răzvan Botea, Iulian Tenchiu

23.02.2019, 15:14 3665

România ocupă locul 4 in topul celor mai corupte state din Uniunea Europeană, în timp ce Bulgaria este cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană, urmată de Grecia şi Ungaria, potrivit unui studiu realizat de ONG-ul Transparency International, citat de Business Insider.

Corupţia din România este la un nivel ridicat, însă în scădere, iar percepţia nivelului de corupţie depăşeşte nivelul real al acesteia, a spus Sarmizia Fetcu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul unui eveniment de la sfârşitul lunii ianuarie.

 „Nu ştiu dacă în România avem la momentul acesta cel mai înalt grad de corupţie, poate că e puţin cam mult spus. Stu­diile noastre arată că la acest moment co­rupţia este mai degrabă la ni­vel de per­cepţie, că ar trebui de aici încolo să se acţioneze mai degrabă asupra micii co­rupţii, pentru că este aceea care intră în con­tact direct cu cetăţeanul şi creează o percepţie negativă, cum că există un fenomen gene­ra­lizat şi asupra căruia cred că am putea inter­veni şi pe partea de educaţie, de prevenire“, a spus Sarmizia Fetcu.

Situaţia corupţiei din România s-a înrăutăţit în ultimul an, conform realizatorilor studiului citat.

În general naţiunile europene nu se confruntă cu rate mari ale nivelului de corupţie, prin comparaţie cu situaţia altor naţiuni ale globului.

În timp ce statele membre UE se bucură de o rată redusă a corupţiei, situaţia naţiunilor europene în legătură cu această problemă oscilează de la o ţară la alta.

Potrivit celor de la Transparency International, Europa se numără printre cele mai puţin corupte zone din lume.

Chiar dacă continentul se bucură de o situaţie pozitivă din acest punct de vedere, încă este loc de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte diferenţele nivelului de corupţie de la o ţara la alta, notează Business Insider.

Cu toate acestea, corupţia dă un volum ridicat de muncă judecătorilor din România, împreună cu atitudinea conflictuală tipică românului, iar unul dintre motivele corupţiei este nivelul de trai scăzut, este părerea judecătorului La­urenţiu Modoran, de la Tribunalul Bucureşti.

„Corupţia este în momentul de faţă cea mai mare problemă a societăţii noastre, chiar dacă nivelul corupţiei s-a diminuat foarte mult. Ca judecători, principala problemă pe care o avem este volumul de muncă, care este foarte ridicat. Primul motiv pentru care volumul de dosare este crescut este această cultură a conflictului, pe care noi, ca ţară, o avem, dar şi corupţia.“

Organizaţia Transparency International a pus la punct o nouă ediţie a acestui studiu care are la bază sondaje şi evaluări ale experţilor în domeniu. Acesta măsoară corupţia manifestată în sectorul public din 180 de ţări şi teritorii, oferindu-le un scor de la 0 la 100.

Topul celor mai corupte 13 ţări din Uniunea Europeană potrivit Business  Insider:

Bulgaria

Grecia

Ungaria

România

Croaţia

Slovacia

Italia

Malta

Spania

Latvia

Lituania

Republica Cehă

Cipru

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO