• Leu / EUR5.2542
  • Leu / GBP6.1184
  • Leu / USD4.5194
Eveniment

România are primele patru spitale noi de stat construite de la zero, investiţii totale de 320 de milioane de euro, după decenii de aşteptare. Două mari investiţii în centre de neurochirurgie şi chirurgie cardiovasculară la Cluj şi Târgu-Mureş au fost finalizate, iar două centre de mari arşi aşteaptă recepţia

România are primele patru spitale noi de stat construite...

Autor: Mirabela Tiron

03.09.2026, 00:08 1566

 Sunt investiţii care vin după ani de zile în care s-a vorbit despre nevoia de spitale moderne şi îmbunătăţirea accesului pacienţilor la servicii medicale  Miza o reprezintă acum progresul în starea de sănătate a populaţiei, pentru că efectul unei investiţii într-un spital nu se măsoară la inaugurare, ci în timp, în pacienţi trataţi şi în vieţi salvate.

După decenii de aşteptare, România are primele mari spitale noi de stat, construite de la zero şi dedicate unor afecţiuni (bolile cardio­vascu­lare, neurochirurgia şi arsurile severe), unde nevoia de servicii medicale este uriaşă.

Patru mari investiţii în sănătate, respectiv centrul de neurochirurgie din Cluj, noul centru chirurgical cardiovascular din Târgu Mureş şi cele două centre pentru mari arşi din Timişoara şi Târgu-Mureş însu­mează investiţii de 320 mil. euro, potrivit calculelor ZF. Sunt proiecte construite de la zero şi demarate în perioada 2023-2025 şi marchează, alături de alte proiecte ce ar trebui să ajungă la final, una dintre cele mai efevescene perioade de investiţii în infrastructura medicală publică.

Te-ar putea interesa și:

La Cluj-Napoca a fost inaugurat deja no­ul Centru Regional de Patologie Vasculo-Ce­rebrală şi Neurochirurgie, o investiţie de 45 mil. euro, ce reprezintă una dintre cele mai importante dezvoltări recente ale infra­structurii medicale publice din Transilvania. Noua unitate are peste 100 de paturi, şase săli de operaţie şi o sală hibridă, precum şi echi­pamente moderne de imagistică. Neuro­chi­­rurgia este una dintre specializările în care infrastructura şi tehnologia pot face diferenţa.

Tot recent a fost inaugurat noul Centru Chirurgical Cardiovascular din Târgu-Mureş, în cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant. Investiţia depăşeşte 150 mil. euro şi a fost finanţată prin PNRR şi fonduri de la bugetul de stat. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România şi au o pondere mult peste ceea ce arată statisticile din multe alte state europene. În acelaşi timp, două centre pentru mari arşi, la Timişoara, o in­ves­tiţie de 150 mil. euro şi Târgu-Mureş, o in­ves­tiţie de 62 mil. euro, se apropie de recepţia lucrărilor. Tratamentul marilor arşi este de altfel un indicator al întârzierii României în construirea infrastructurii medicale în condiţiile în care a trecut un deceniu de la tragedia de la Colectiv, din 2015, până când s-a construit un astfel de centru. Şi la explozia de la Crevedia, opt ani mai târziu de Colectiv, România continua să transfere în străinătate pacienţii cu arsuri grave, în lipsa unor centre adecvate.

Chiar şi aşa, o clădire nouă nu înseamnă automat şi un spital funcţional. Pentru că acum urmează dotarea şi formarea echipe­lor de medici, asistente şi personal auxiliar.

Dacă în transporturi impactul unui kilometru de autostradă se vede imediat în viteza de deplasare şi în durata călătoriei, în sănătate efectul unei investiţii nu se măsoară la inaugurare, ci în timp, în pacienţi trataţi şi în vieţi salvate. Iar numărul de pacienţi trataţi şi salvaţi reprezintă de fapt adevărata miză din spatele acestor investiţii.

 

Centrul de Neurochirurgie din Cluj

 Investiţia totală: 45 mil. euro (230,7 mil. lei), bani din PNRR

 A început construcţia în 2023

 Inaugurat la final de august 2026

 Peste 100 de paturi

 Constructor: Construcţii Erbaşu

 

Centrul chirurgical cardiovascular din Târgu-Mureş

► Investiţie: 150 mil. euro din PNRR

 A început construcţia în aprilie 2025

 Inaugurat la final de august

 219 paturi, dintre care 214 pentru spitalizare continuă şi 5 pentru spitalizare de zi

 Constructor: CON-A

 

Centrul de Mari Arşi din Timişoara

 Investiţie: 66 mil. euro

 Finanţare: Banca Mondială

 A început construcţia în 2023    

 Estimare recepţie: sept./oct. 2026

 25 săli de operaţie, 27 paturi ATI

 Constructor: Construcţii Erbaşu

 

Centrul de Mari Arşi din Târgu-Mureş

 Investiţie: 62 mil. euro (320 mil. lei)

 Finanţare: Banca Mondială

 A început construcţia în 2024.

 Estimare recepţie: final de 2026

 25 de săli de operaţie

 Constructor: Synergy Construct cu Idaa Insat (Turcia)

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează Conferința ZF Health & Pharma Summit, 28-29 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2542
Diferență: 0,0362
Ieri: 5.2542
Azi: 4.5194
Diferență: -0,0663
Ieri: 4.5194
Azi: 6.1184
Diferență: 0
Ieri: 6.1184